Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a XI‐a 845
a XIII‐a) şi „pentru care trecutul nu a trecut, iar viitorul este deja trecut“ (De
Trinitate, V, xvi, 17). Din bogata literatură dedicată acestei problematici, citez
L. Baurain, „Le temps d’après Saint Augustin“, în Revue augusti nienne, V
(1902), pp. 183–193, H. Eibl, Augustin und die Patristik, Göttingen, 1923,
Etienne Gilson, Introduction à l’étude de Saint Augustin, Paris, 1929, precum şi
H.‐I. Marou, Teologia istoriei, în versiunea românească publicată în 1996, la
Insti tutul European din Iaşi, de Ovidiu Nimigean.
73. Ca parte componentă a lumii create; căci doar Dumnezeu este fiinţa în sine
(ipsum esse, vezi supra, notele 73 şi 122 la Cartea a IX‐a).
74. Literal, secvenţa ut nulla morula extendatur se poate reproduce prin „încât nu se
întinde pe nici o clipită“. Alte versiuni: qu’il n’a aucune extension de durée
(Labriolle), aber als Gegenwart ist sie ohne Ausdehnung (Bernhart), that its
dura tion is without lengh (Pine‐Coffin), che non ha una pur minima durata
(Orsa). Despre diminutivul morula (< mora, ‘clipă’), Labriolle, p. 310, nota 1,
ne infor mează că nu aparţine latinei clasice; el se găseşte deja în Epistolele Sfântului
Ciprian şi a mai fost folosit de Augustin în Sermones, De musica şi De civitate Dei.
75. În original, sintagma qui futura cecinerunt litterae, ‘cei care vor fi rostit ora cole’.
În latina clasică, verbul canere desemna, de regulă, discursul oracular. Aici,
evi dent, Augustin îi are în vedere pe profeţii Vechiului Testament.
76. Ps. 71:5.
77. Deşi, prin deducţie logică, prezicerea viitorului pare să aibă o îndreptăţire similară
celei a memoriei trecutului, Augustin o prezintă totuşi prudent şi dubitativ.
În Epistola CXLVII, 50, el analizează semnificaţia originară a cuvântului
prof»ta, ‘pre‐vizionar’, remarcând că profeţii Vechiului Testament „au văzut
viito rul nu prin simţurile corporale, ci prin puterea spiritului“ (non corpore, sed
spiritu etiam futura viderunt). Despre încercarea lui Augustin de a explica fenomenul
de previziune cu argumente raţionale, H. Eibl, Augustin und die
Patristik, Göttingen, 1923, p. 338, remarcă: „Pentru explicarea profeţiei, ar fi
fost la îndemână, aşa cum face Iamblichos, să se recurgă la argumentul existenţei
acestei prezenţe eterne a lui Dumnezeu; însă Augustin explică previziunea
nu mistic, ci raţional, ca pe o împlinire a unor semne preexistente, prin analogie
cu memoria orientată spre trecut, modelul adevăratei profeţii fiind clarviziunea
în trecut. Profeţia este deci o rafinată deducţie. Totuşi, această explicaţie nu‐l
mulţumeşte şi atunci lasă să se înţeleagă că, probabil, Dumnezeu comunică
profeţilor, în mod nemijlocit, viitorul, care pentru el este ceva prezent“. Mai
trebuie remarcat că în alte locuri, de exemplu în De Trinitate, IV, 16 şi urm.,
Sf. Augustin dezvoltă şi ipoteza mistică, ape lând la argumente din repertoriul
creştin tradiţional; astfel, el se referă la o putere înnăscută, non‐intelectivă, a
profeţilor (acutus sensus videntium), prin care aceştia con templă Sfântul Duh,
acolo unde se află culmea cea mai înaltă a existenţei lucrurilor (in ipsa summa