Sfantul-Augustin_Confesiuni

844 note
tempi tu sei, e senza alcun tempo non vi era tempo (Orsa). Vor den Zeiten allen
‘bist’ Du, und niemals gab es eine Zeit, wo Zeit nicht war (Bernhart).
71. Pine‐Coffin propune o altă interpretare a acestei fraze: „Este deci nea părat
să spunem că atunci când nu ai creat nimic nu exista timpul, pentru că timpul
însuşi a făcut parte din creaţia ta“ (It is therefore true to say that when you had
not made anything, there was no time, because time itself was of your making).
72. În aparenta ei naivitate, această constatare evidenţiază poziţia gnoseologică a
Sf. Augustin faţă de o problemă atât de gravă precum cea a timpului, care i-a
preo cupat constant pe gânditorii Antichităţii. Ca şi Platon, Augustin consideră
că certi tu dinea internă a spiritului uman se fundamentează pe certitudinea
obiectivă, intrinsecă lucrurilor. Limitele limbajului uman sunt însă un impediment
de netrecut în for mu larea acestei certitutini. După Pierre Duhem, autorul
vastei sinteze Système du Monde, vol. I, Paris, 1913, reproduc două din
definiţiile cele mai curente date tim pului în filozofia greacă: „În clipa în care
Dumnezeu face ordine în cer, el dă naştere, din eternitatea care persistă imobilă
în sânul Unităţii, unei imagini care înaintează necontenit, urmărind un număr
perpetuu, iar această imagine o numim ‘timp’ (Pla ton). La Aristotel, strâns
legat de conceptul de mişcare, timpul este definit drept „numărul legat de
mişcare, în măsura în care aceasta este alcătuită dintr‐o parte care precedă şi o
parte care succedă“. Problema timpului l‐a preocupat constant pe Augus tin,
ocupând chiar un loc privilegiat nu doar în ontologia şi gnoseologia sa, ci şi în
doctrina sa asupra Creaţiei (vezi infra, Cărţile a XII‐a şi a XIII‐a). Tradiţia antică
în această privinţă îi era bine cunoscută, după cum atestă amplele şi atentele
analize dedicate de Augustin în De civitate Dei, XII, xii–xxi teoriilor filozo filor
greci cu privire la timp, la ciclicitatea naturii sau la eterna reîntoarcere. Analiza mai
mult sau mai puţin „tehnică“ din aceste pasaje ale Confesiunilor este singulară în
con textul întregii opere augustiniene. Nemulţumit de soluţiile filozofice, Augustin
va dezvolta el însuşi o concepţie teologică, încadrată în doctrina creştină despre
isto ria Creaţiei. În incomprehensibilitatea lui conceptuală, timpul este pentru Sf.
Augus tin o proprietate a lumii create, creat el însuşi împreună cu lucrurile şi
neavând altă justificare decât eternitatea Creatorului. Creator al timpului,
Dumnezeu se situează în afara timpului, este un „prezent etern“ care conferă sens
nesfârşitei multiplicări a secvenţelor temporale (series saeculorum – De Trinitate,
IV, xvi, 21). Timpul este, în consecinţă, măsura coruptibilităţii lumii create,
inclusiv a omului şi a istoriei pro fane. Istoria sacră, istoria Mântuirii, nu se
supune legilor timpului, iar dacă Scrip tura se prezintă segmenţial, aceasta este
doar pentru a putea fi pricepută de om, a cărui putere de înţelegere este limitată
tocmai de situarea sa în timp, de condiţia sa pasageră. În consecinţă, un sens al
istoriei umane, care, în genere, utilizează rău şi infruc tuos timpul (mala utens
et male fruens – De Trinitate, XV, xiv, 23), poate fi căutat doar în voinţa liberă
a lui Dumnezeu, care vede şi cunoaşte totul (vezi infra, ultimele note ale Cărţii