Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a X‐a 829
101. Implicarea tuturor simţurilor în descrierea procesului de căutare a lui Dumnezeu
este la Augustin frecventă; cf. în acest sens supra, X, vi, 8.
102. Este vorba despre bucuriile temporale, ale trupului, cf. supra, X, i, 1.
103. Cf. supra, X, iv, 5.
104. Ps. 31:10.
105. Cf. Iov 7:1: Militia est vita hominis super terram – „O campanie militară
[Radu–Gal.: cătănie] este viaţa omului pe pământ“. În loc de militia, parafraza
au gustiniană prezintă aici termenul temptatio, ale cărui semnificaţii multiple
(‘punere la încercare’; ‘chin, suferinţă’, dar şi ‘ispită’) constituie substanţa
discursului din acest capitol.
106. Formula reprezintă o expresie sintetică a concepţiei lui Augustin despre graţia
divină şi de aceea, nu întâmplător, va fi reluată mai jos, X, xxxi, 45, şi, într‐o
formă aproape identică, în X, xxxvii, 60. Din lucrarea lui Augustin De dono
perseve rantiae, XV, 53, aflăm că în jurul acestor termeni el a combătut erezia
lui Pelagius, care, „auzind la Roma această formulă, rostită de unul din fraţii
mei, asociat la epis copat, nu a putut să o suporte şi a respins‐o cu atâta tărie,
încât puţin a lipsit să nu se ia la ceartă cu interlocutorul său“.
107. Cf. Înţel. 8:21.
108. augustin întrebuinţează aici, ca sinonime, substantivele amor şi caritas; ulterior,
caritas va fi utilizat cu precădere pentru a desemna iubirea în sens creştin, iubirea
pentru aproapele.
109. Cf. Ioan 2:16.
110. Augustin va deveni preot în anul 391, iar episcop în anul 396, pe când opţiunea
pentru viaţa comunitară şi pentru castitate o luase imediat după primirea
botezului. Aici, pentru desemnarea principalei atribuţii pastorale, aceea de a
admi nistra sacramentele, în original este întrebuinţat termenul nespecific dispensator,
care avea în latina clasică sensul ‘administrator; intendent’; alte versiuni:
le dispensa teur de votre sacrement (Labriolle), a minister of your sacrament
(Pine‐Coffin), dis pen satore del tuo sacramento (Orsa), Verwalter deines
Sakramentes (Bernhart).
111. Subtilitatea şi adâncimea analizei psihologice întreprinse în aceste pasaje de
Augustin a atras atenţia de multă vreme psihologilor şi psihanaliştilor şi chiar
unor psihiatri. De exemplu, W. Achelis, Die Deutung Augustins, 1921, pp. 50
şi urm., citat de Bernhart, p. 897, nota 59, identifică în starea descrisă de
Augustin simpto mele unei nevroze de frustrare: hotărât să‐şi reprime viaţa sexuală,
Augustin îşi suprasolicită subconştientul, care „se răzbună“ în vis. Un alt
medic, B. Legewie, Augustin. Eine Psychographie, 1927, pp. 75 şi urm., merge
încă şi mai departe, propunând drept cheie a înţelegerii Confesiunilor următoarea
analiză: ar fi vorba despre strigătul de disperare al unui suflet în pericol de
a se pierde, adresat de Augustin lui Dumnezeu şi semenilor! Fără să putem nega
unor astfel de interpretări o anumită legitimitate, cred că mai raţional ar fi să