Sfantul-Augustin_Confesiuni

828 note
80. Trimitere la o parabolă evanghelică povestită în Luc. 8:9.
81. Conceptul de „viaţă fericită“ este moştenit din filozofia stoicilor, care prin vita
beata înţelegeau starea de desprindere totală de lume şi de pasiunile cărnii.
Augustin îi dă un sens creştin, dedicându‐i chiar o operă, De vita beata. Din punct
de vedere lexical, sintagma vita beata poate fi tradusă ca atare prin ‘viaţă fericită,
‘fericirea vieţii’, dar şi simplu ‘fericire’. Vezi şi supra, nota 74 la Cartea a VI‐a.
82. Ideea este exprimată de Augustin şi în alte părţi, de exemplu mai sus, III, vi, 10.
83. Despre problema preexistenţei sufletului Augustin vorbeşte mai pe larg mai
sus, I, vi, 7. Vezi şi nota 24 la Cartea I.
84. Este vorba despre Adam, părintele neamului omenesc, autorul păcatului ori ginar
(Fac. 3).
85. Despre concepţia Sfântului Augustin cu privire la năzuinţa generală a oamenilor
spre fericire, vezi Joseph Mausbach, Die Ethik des heiligen Augustins, vol. I,
Freiburg im Breisgau, 1929, pp. 51 şi urm. Ideea ca atare este comună în filozofia
antică, indi ferent de conţinutul etic al conceptului de fericire. O afirmaţie
asemănătoare cu cea de aici găsim, de exemplu, la Cicero, Tusculanae
disputationes, V.
86. Aceeaşi idee o regăsim, formulată aforistic, în De civitate Dei, VIII, 9: Quis quis
enim fruitur eo quod amat, verumque et summum bonum amat, quis eum beatum
nisi miserrimus neget? – „Cine altcineva decât un nefericit ar putea nega faptul
că fericit este orice om care se bucură de ceea ce iubeşte şi iubeşte adevăratul şi
supre mul bine?“.
87. Cf. Gal. 5:17.
88. Cf. Ioan 14:6.
89. Cf. Ps. 117:1.
90. Cf. Ioan 12:35.
91. Secvenţa aparţine unui vers din poetul comic Terentius (cca 195 – cca 159 î.Hr.),
devenit un fel de proverb: Obsequium amicos, veritas odium parit – „Supuşenia
îţi aduce prieteni, adevărul creează ură“.
92. Cf. supra, X, viii, 13.
93. Cf. supra, X, vii, 11.
94. Cf. supra, X, xiv, 21.
95. Cf. supra, X, viii, 14.
96. Cf. supra, VII, vi, 10–xi, 17.
97. Cf. supra, I, ii, 18–xviii, 28.
98. augustin foloseşte aici verbul praesidere, ‘a fi înainte‐stătător’. Despre un corespondent
nominal al acestui termen, vezi supra, nota 80 la Cartea a IX‐a.
99. Cf. infra, X, xxx, 41.
100. Cf. supra, III, vi, 11. Labriolle, p. 269, nota 1, observă că Ernest Renan a
imitat acest celebru paragraf al Confesiunilor în a sa Prière sur l’Acropole, „Tard
je t’ai connue, Beauté parfaite…“