Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a IX‐a 817
125. În original, o metaforă pastorală cu ecouri din Psalmi: ubi pascis Israel in aeternum
veritatis pabulo – „unde îl paşti pe Israel în veşnicie, pe păşunea adevărului“.
126. Pentru Augustin cunoaşterea extatică a Supremului nu este un proces, ci un act
spontan, o străfulgerare de o clipă, care se petrece în interioritatea cea mai adâncă
a persoanei. Dintre nenumăratele formulări ale acestui element al doctrinei augustiniene,
citez aici pe cea din De Magistro, XIV, 45: inter tempus cogitationis
vel locutionis nulla mora interponitur – „între momentul când învăţătorul vorbeşte
şi momentul când discipolul recunoaşte un gând nu se interpune nici un
răstimp“. Despre alte implicaţii ale acestei distincţii de natură gnoseologică, vezi
notele 5, 34 şi 392 la De Magistro, ed. rom. cit.
Expresia toto ictu cordis, literal: ‘printr‐o întreagă izbitură a inimii’, ca şi expresia
înrudită in ictu trepidantis aspectus, ‘în străfulgerarea unei priviri înfiorate’
din Confesiuni, VII, xvii, 23, atestă limpede coloratura neoplatonică a discursului
augusti nian. În esenţă, atât accesul ascensional de la lucrurile create către
cauza lor primă, cât şi experienţa iluminării, a trăirii spontane a divinului prin
contemplare (qewr…a), sunt elemente ale metafizicii plotiniene. Iată, spre ilustrare,
ce spune Plotin în Enneades, V, I, 2: „Cum se răspândeşte viaţa deopotrivă
în întregul univers şi în fiecare individ? Pentru a înţelege, trebuie ca sufletul să
contemple sufletul universal. Pentru a se ridica la această contemplare, sufletul
trebuie însă să se arate demn prin nobleţea lui, să se desprindă de greşeală şi să
se depărteze de obiectele care fascinează privirea sufletelor vulgare, să se arunce
într‐o reculegere profundă, să facă să înceteze în jurul lui nu doar neliniştea
trupului care îl înfăşoară şi furtuna senzaţiilor, ci şi tot ceea ce îl înconjoară. Să
tacă deci totul, pământul, marea, aerul şi chiar cerul.“
127. Cf. Rom. 8:23. Semnificaţiile expresiei pauline primitiae spiritus au fost analizate
pe larg de Jean Pépin, în articolul „«Primitiae spiritus». Remarques sur une citation
paulinienne des «Confessiones» de Saint Augustin“, în Revue de l ’histoire des
religions, 1951, pp. 155–202. Pentru contextul de aici, Pépin propune interpretarea
„jertfa noastră cea dintâi, spiritul“. În ecleziologia Vechiului Testament,
primitiae (în vechea tradiţie terminologică românească pârga) sunt primele roade
ale oricărei culturi, oferite lui Dumnezeu. O interpretare spiritual‐alegorică a
„jertfei dintâi“ avem la Augustin în De diversis quaestionibus, unde se vorbeşte
despre „ceea ce spiritul a oferit lui Dumnezeu ca jertfă şi a fost cuprins de focul
dumnezeiesc al milei“.
128. reluare a unei idei fundamentale din cadrul concepţiei despre limbajul omenesc
a Sfântului Augustin: afectat de existenţa în timp, deci coruptibil, limbajul
uman este doar o imagine incompletă a Verbului divin. Vezi şi supra, notele
27, 29, 41 şi 62 la Cartea I, 50 şi 53 la Cartea a IV, 144 la Cartea a VII‐a.
129. Cf. Ps. 31:11 şi Ps. 98:3–5.
130. Sunt cuprinse în această enumerare modalităţile prin care Dumnezeu se adresează
oamenilor în mod indirect: prin mesajul lucrurilor (per ea), prin cuvintele