Sfantul-Augustin_Confesiuni

816 note
117. Din Italia către Africa, ţinta finală a proiectatei călătorii. În realismul ei înduioşător,
scena relatată aici i-a inspirat adesea pe artişti. LabrioLLe, p. 228,
nota 1, citează un tablou celebru, pictat în anul 1846 de Ary Scheffer şi păstrat
astăzi la Muzeul Luvru din Paris.
118. Cf. Fil. 3:14.
119. 1 Cor. 2:9.
120. Cf. Ps. 36:10.
121. În original: quoquo modo rem tantam cogitaremus, literal: ‘să putem gândi într‐un
fel oarecare un asemenea lucru’. Este vorba despre viaţa eternă a sfinţilor,
tema meditaţiei Monicăi şi a lui Augustin. Pentru alte interpretări ale generalului
rem tantam, cf. un si haut sujet (Labriolle), una realtà cosí alta (Orsa),
this great mistery (Pine‐Coffin), ein so erhabene Gegenstand (Bernhart).
122. Expresia originală id ipsum, care desemnează în tradiţia deopotrivă neopla tonică
şi veterotestamentară Fiinţa supremă, apare şi mai sus, IX, iv, 11 (vezi şi nota
73 la această carte). Sursa primară veterotestamentară trebuie să fie autodefinirea
lui Iahwe în propoziţia Ego sum qui sum, ‘eu sunt cel ce sunt’, cf. şi Ps. 102:28:
Tu autem idem ipse est, et anni tui non deficiunt – „Tu însă rămâi mereu acelaşi
şi anii tăi nu vor avea sfârşit“. Ideea imutabilităţii Fiinţei divine se află de altfel
în centrul interpretării pe care Augustin o dă acestei expresii în Enarrationes in
Psalmos, CXXI, 5: quod semper eadem modo est – „ceea ce fiinţează întotdeauna
la fel“; quod aeternum est – „ceea ce este veşnic“. Augustin dă însă o interpretare
personalizată, în spiritul doctrinei evanghelice, Fiinţei plotiniene impersonale
(e’n); cf., din nou, Enarrationes in Psalmos, CI, 12: Tu quis es? „Idem ipse est“. Tu
qui dixisti: „Ego sum qui sum“ idem ipse es. Et quamvis etiam ipsa non essent nisi ex
te, et per te, et in te, tamen non sunt quod ipse es; „tu“ enim „idem ipse es“. – „Cine
eşti tu? «Este el însuşi». Tu, care ai spus: «Eu sunt cel ce sunt» eşti tu însuţi [= Fiinţa
ca atare]. Şi, cu toate că acestea [= pământul şi cerurile] nu fiinţează decât de la
tine, prin tine şi în tine, totuşi nu sunt ceea ce tu eşti; «tu» înseamnă «identitatea
însăşi» [= Fiinţa ca atare]“.
123. În original: perambulavimus gradatim cuncta. Cu toate că, în ultimă in stanţă,
Augustin consideră că suprema cunoaştere a Fiinţei este un act de iluminare
spontană, el nu dispreţuieşte, în privinţa cunoaşterii creaturii în toată diversitatea
ei, procedarea gradată. De sorginte platonică şi neoplatonică, ideea aceasta
este exprimată mereu de Sf. Augustin. Iată, de exemplu, un pasaj din De
Magistro: „aş dori să ne îndreptăm păşind pe trepte potrivite cu măsura paşilor
noştri neputincioşi“ – gradibus quibusdam infirmo gresui nostro accomodatis
perduci cupiam. Un amplu comentariu asupra temei poate fi găsit în nota 152
a ediţiei mele la De Magistro amintită de câteva ori mai sus.
124. Expresia regio ubertatis indeficientis trebuie pusă în relaţie cu cea antonimă,
regio dissimilitudinis, comentată pa larg mai sus, în nota 100 la Cartea a VII‐a.