Sfantul-Augustin_Confesiuni

810 note
renunţa total şi defi nitiv la deprinderile retoricii clasice, la nivelul expresiei
formale discursul său fiind cel mai „păgân“ din seria operelor părinţilor bisericeşti
contemporani cu el.
39. Pasajul, în condensarea sa eliptică, pune probleme de traducere: Ibi quid egerim
in litteris iam quidem servientibus tibi, sed adhuc superbiae scholam tamquam in
pausatione anhelantibus testatur libri disputati. Pentru edificarea cititorului, ofer
câteva din traducerile existente: „A quoi j’employai mes talents littéraires, que
déjà sans doute je mettais à votre service, mois qui, dans leur souffle haletant – tel
le lutteur pendant la pause – exhalaient encore l’orgueil de l’école, on peut le
voir dans les Dialogues“ (Labriolle). „Was ich dort an Wissenschaften trieb,
die zwar schon in Deinen Dienste stehen sollten, aber doch noch, gleichsam in
Todesröcheln, die von Hochmut besessene Schule atmen, davon zeugen die
Schriften über philoso phische Gespräche“ (Bernhart). „Once we were there
I begun at lost to serve you with my pen. The books I wrote are evidence of this,
although the old air can still be sensed in them, as though I were still panting
from my exertions in the school of pride. In them are recorded the discussions“
(Pine‐Coffin). „L’attività letter aria da me esplicata laggi interamente al tuo
servizio, benché sbuffante ancora, come nelle pause della lotta, di alterigia scolastica,
e testimoniata nei libri ricavati dalle discussioni (Orsa)“.
40. Este vorba de dialogurile filozofice Contra Academicos, De vita beata şi De ordine,
şi de Soliloquia.
41. Din bogata corespondenţă pe teme filozofice între Augustin şi Nebridius nu s‐au
păstrat decât douăsprezece epistole, care în numerotaţia tradiţională poartă numerele
de la III la XIV. Dintre acestea, nouă aparţin lui Augustin (III, IV, VII,
IX–XIV), iar celelalte trei cuprind răspunsurile lui Nebridius (V, VI, VIII).
42. 2 Petr. 3:18.
43. Mai mult decât probabil, Augustin face aluzie aici la termenul salvator, utilizat
în terminologia creştină pentru a reda grecescul swt»r, atribut fundamental al
lui Isus Hristos. Format la şcoala romană tradiţională, Alypius avea scrupule
filologice faţă de acest termen, neacceptat de terminologia filozofică latină.
Pentru a traduce din greceşte pe swt»r, epitet frecvent al lui Zeus, autori precum
Cicero, Tacitus sau Martianus Capella folosesc echivalentele conservator
sau servator. La această chestiune filologică aparent minoră, dar cu implicaţii
apologetice, se referă polemic Augustin în Sermones, CCXIX, 6, în termenii
următori: „Isus Hristos este Hristosul mântuitor (salvator); aceasta este semnificaţia
latinească a lui Isus. Să nu‐şi pună filologii întrebarea cât este de latinesc
acest cuvânt, ci mai degrabă să aibă creş tinii în vedere cât este el de adevărat.
Mântuirea (salus) este un cuvânt latinesc: a mântui (salvare) şi mântuitor (salvator)
nu au existat înainte de venirea Mântuitorului; când însă el a venit la
latini, atunci au apărut şi aceste cuvinte.“