Sfantul-Augustin_Confesiuni

capitolul al xvi-lea
Augustin respinge folosirea în şcoală
a fantasmelor mitologiei clasice
confesiuni – I 81
25
26
Vai ţie, şuvoi al obişnuinţei omeneşti 66 ! Cine ţi s-ar putea împotrivi? Cât
timp vei rămâne nesecat? Până când îi vei rostogoli pe fiii Evei spre
marea uriaşă şi primejdioasă a păcatelor, pe care cu greu o pot străbate
chiar şi aceia care se agaţă de lemnul crucii? 67 Purtat de tine, nu am citit
eu oare povestea unui Jupiter deopotrivă stăpân al tunetelor şi adulter?
Desigur că acest zeu nu ar fi putut să stăpânească fulgerele şi să fie şi
adulter în aceeaşi clipă; dar lucrurile erau astfel potrivite, încât un adulter
adevărat să se simtă încurajat să imite şi el autoritatea acestui tunet
măsluit şi codoş.
Dar care dintre magiştrii înveşmântaţi într-o asemenea pelerină 68 ar putea,
liniştit şi fără să se supere, să asculte un om, făcut din aceeaşi ţărână ca şi
el, afirmând cu tărie: Homer plăsmuia aceste născociri şi trecea pe seama
zeilor slăbiciunile omeneşti; aş fi preferat să reverse asupra noastră cele dumnezeieşti
69 ? Încă şi mai aproape am fi de adevăr dacă am spune că Homer
plăsmuia acele născociri pentru ca, punându-se cele dumnezeieşti pe
seama oamenilor dezmăţaţi, aceste dezmăţuri să ajungă a nu mai fi socotite
dezmăţuri, iar cel care le-ar fi săvârşit să pară că i-a imitat nu pe oamenii
pierduţi în păcate, ci pe zeii din ceruri.
Şi totuşi, o, fluviu al iadului, fiii oamenilor se aruncă în tine cu plăcere,
plătind onorarii ca să înveţe asemenea lucruri; ba încă acest fapt este
privit ca o treabă importantă, de vreme ce se petrece în for, la vedere, sub
ocrotirea legilor, care mai atribuie magiştrilor şi salarii publice, pe lângă
onorarii! Te zbaţi între ţărmurii tăi şi strigi cu zgomot: „Aici se deprind
cuvintele, aici se dobândeşte elocinţa atât de necesară ca să fii convingător
şi ca să poţi să-ţi desfăşori gândurile!“ Aşadar, oare nu am fi putut cunoaşte
în alt chip cuvinte precum ploaie de aur, sân de femeie, înşelătorie,
altare cereşti, care apar scrise în următorul pasaj din Terenţiu, dacă poetul
nu ar fi adus pe scenă un tânăr destrăbălat luându-şi-l pe Jupiter drept
model de desfrâu, în timp ce priveşte un tablou zugrăvit pe perete, unde,
după cum se spune în poveste, Jupiter este înfăţişat revărsând o ploaie de
aur pe sânul Danaei, pentru a o înşela? Şi priviţi în ce hal îşi aţâţă dorinţa
desfrânată, ca şi cum s-ar fi simţit protejat de o putere cerească: