Sfantul-Augustin_Confesiuni

806 note
96. Efes. 5:8.
97. Cf. supra, IV, xv, 16.
98. Cf. Ioan 1:9.
99. Ps. 34:6.
100. Cf. Ierem. 30:9.
101. Cf. supra, VIII, xv, 11.
102. Rom. 7:17.
103. Ioan 3:33.
104. Apostolul prin excelenţă este, pentru Augustin, Sf. Pavel.
105. Cf. supra, II, ii, 2.
106. În original, o formulare cu inflexiuni biblice: nugae nugarum et vanitates vanitatum,
literal: „fleacuri ale fleacurilor şi deşertăciuni ale deşertăciunilor“.
107. Procedeul personificării virtuţilor şi a pasiunilor este un topos retoric în literatura
clasică greco‐latină, cu prelungiri până în scrierile patristice şi în literatura premodernă.
Mai aproape de noi putem cita în acest sens Divanul sau gâlceava înţe lep tului
cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul al principelui Dimitrie Cantemir.
108. Urmează un scurt „scenariu“, în care se înfruntă dramaturgic Obişnuinţa (consuetudo)
şi Înfrânarea (continentia) personificate. Aceste personificări pot avea la
Augustin un caracter caricatural, având în vedere că religia păgână cunoştea câteva
zeităţi care reprezentau ipostazierea unor concepte: Concordia, Felicitas, Fides,
Salus, Victoria, Virtus etc. Poate fi vorba însă şi de un simplu topos retoric, mai
ales că şi alţi scriitori creştini îl practicau. Bernhart, p. 885, aminteşte în acest
sens pe apologetul creştin Tertullianus. Utilizarea acestei alegorii de către Augustin
poate să nu fie întâmplătoare. La sfârşitul ei, în ultima frază a paragrafului, o
„dec odifică“, prezentând‐o drept o înfruntare cu sine însuşi (controversia in corde
meo … de me ipso adversus me ipsum). Dacă avem în vedere că imediat după aceea
urmează momentul convertirii, atunci această opţiune compoziţională ne apare
ca fiind cu siguranţă intenţionată: Augustin a urmărit crearea unei tensiuni maxime,
care să „pregătească“ momentul detensionării ce va urma.
109. Cf. Ps. 119:85.
110. Cf. supra, VIII, viii, 19.
111. Cf. Ps. 23:5.
112. Cf. infra, IX, xii, 33.
113. Cf. Ps. 51:18–19.
114. Cf. Ps. 6:4.
115. Cf. Ps. 79:5, 8.
116. Pasajul înscris în ghilimele pare să conţină un ecou din poetul satiric Per sius,
Satirae, V, 63–66: „«Cras hoc fiet.» Idem cras fiet. «Quid? Quasi magnum / Nempe
diem donas? Sed cum lux altera venit, / Iam cras hesternum consumpsimus: ecce
aliud cras / Egerit hos annos, et semper paulum erit ultra»“ – „«Să‐ncepem mâine»,
zice unul. Iar mâine tot aşa va spune. / «Şi ce înseamnă azi? Înseamnă o nouă zi