Sfantul-Augustin_Confesiuni

798 note
143. O interpretare a acestei taine, care se ascunde în întruparea Cuvântului, identificăm
în De agone Christiano, XI, 12: „Fiul lui Dumnezeu şi‐a asumat omenitatea
şi a îndurat prin aceasta soarta omului. Acesta este leacul pentru noi, un
leac mai bun decât care nu poate fi gândit un altul. Totuşi, o trufie care nu se
potoleşte prin umilinţa Fiului lui Dumnezeu este absolut nevindecabilă, absolut
nevindecabilă este o lăcomie care nu se vindecă prin sărăcia Fiului lui
Dumnezeu, absolut nevin decabilă este o mânie care nu se frânge de răbdarea
Fiului lui Dumnezeu.“
144. Ţinând seama de gândirea consecvent semiologică a Sfântului Augustin, în contextul
proferre per signa sapientes sententias, expresia sapientes sententiae poate fi
tradusă şi prin ‘enunţuri dotate cu sens’. Punând vorbirea alături de mişcările
corpului şi ale sufletului, ca fenomene din orizontul materialităţii, Augustin
exprimă ideea că lim ba jul trebuie privit ca o dimensiune istorică a umanului.
Cf. şi supra, notele 27, 29, 41, 62 la Cartea I şi notele 50 şi 53 la Cartea a IV‐a.
145. Despre semnificaţia istorică autentică a termenului catholicus în context, vezi supra,
nota 5 la Cartea a VI‐a.
146. Apolinarius (cca 310–390), episcop al Laodiceei, a fost una din persona li tăţile
controversate din epoca patristică. Militând alături de marii Părinţi capa docieni
împotriva arianismului, Apolinarius s‐a lăsat în cele din urmă cucerit de monofizitism
şi a susţinut că Isus Hristos reprezintă o unică esenţă a lui Dumnezeu‐Logosul.
Doctrina sa a fost condamnată mai întâi la Sinodul de la
Alexandria din anul 362 şi apoi din nou în 381, la al doilea Sinod ecumenic
de la Constan tinopol.
147. Photinus (secolele al III‐lea–al IV‐lea), scriitor ecleziastic heterodox din Galatia,
episcop de Sirmium, depus şi exilat, a fost adeptul unei forme de sabelia nism
şi a susţinut că Isus Hristos este una din creaturile lui Dumnezeu, şi nu o persoană
divină. Erezia sa a fost condamnată în mai multe concilii, începând cu
cel din Antiohia (344).
148. Ioan 1:14.
149. 1 Cor. 11:19.
150. Rom. 1:20.
151. Cf. supra, VII, x.
152. Cf. supra, VII, i, 2.
153. Cf. supra, VII, xi.
154. Cf. supra, VII, xv.
155. Tit. 1:4.
156. În original, o subtilă figură etimologică: non peritus sed periturus essem. Cuvântul
periturus, ‘cunoscător, competent’, este participiul perfect al verbului depo nent
(ex)perior, ‐iri şi înrudit cu peritia, ‘pricepere, iscusinţă’, ca şi cu experientia; la
rândul lui, periturus este participiul viitor al verbului pereo, ‐ire, ‘a pieri’.
157. Cf. 1 Cor. 8:1.