Sfantul-Augustin_Confesiuni

796 note
114. Cf. supra, VII, v, 7.
115. Ps. 119:37.
116. Cf. supra, VII, x. Karl Holl, Augustins innere Entwicklung, Berlin, 1922, p. 60,
observă că, în această etapă, în conceperea lui Dumnezeu, Augustin nu deţinea
încă o adevărată visio Dei, o trăire autentică a divinităţii.
117. Cf. supra, VII, ii.
118. Cf. supra, VII, i, 2.
119. Memorabilă definiţie ontologică a falsităţii: nec quicquam est falsitas, nisi cum
putatur esse quod non est.
120. Cf. supra, VII, xiii.
121. Cf. supra, III, vii, 13, ix, 17.
122. Cf. supra, VII, v.
123. Cf. infra, XI, xi şi xiii.
124. Despre limitele optimismului metafizic augustinian, vezi supra, nota 109. Ideea
că în armonia întregului creaţiei divine şi răul îşi are aportul său pozitiv este
explicată de Augustin în lucrarea cu caracter antimaniheist De libero arbitrio.
125. Cf. supra, VII, xii.
126. Sir. 10:9.
127. Bernhart, p. 881, nota 62, remarcă faptul că în această frază avem pri mul
indiciu din Confesiuni al depăşirii de către Augustin a doctrinei maniheiste
despre cele două substanţe în domeniul moral.
128. Cf. supra, VII, x.
129. „Obişnuinţa trupească“ (consuetudo carnalis) trebuie înţeleasă mai degrabă în
cheie gnoseologică decât morală. Augustin se referă, în spiritul scepticismului
ag nostic de care încă mai era legat, la constrângerile la care simţurile omeneşti
supun cunoaşterea raţională. Despre aceste constrângeri vorbeşte Augustin
mereu, de exem plu mai sus, V, x, 19.
130. Înţel. 9:15.
131. Rom. 1:20.
132. Cf. supra, VII, i, 1.
133. acest pasaj reprezintă un scurt rezumat al gnoseologiei neoplatoniciene, prefigurând
deopotrivă şi unul din modelele gnoseologice propuse succesiv de către
Augustin. Într‐o terminologie inspirată de scrierile neoplatonicilor, Augustin
arată că momentul suprem al cunoaşterii, cufundarea, prin Iluminare, în
Adevărul divin, este precedat de etape bine delimitate: mai întâi este treapta
senzorială (sensus corporis), care reprezintă contactul direct cu lucrurile; urmează
sufletul sensibil (anima sentiens), deţinător al unei puteri interioare proprii (vis
interior). O treaptă supe rioară o reprezintă forţa raţiocinantă a spiritului (potentia
ratiocinans), singura în stare să ajungă la cunoaşterea de sine (ad intellegentiam
suam), recunoscându‐se astfel ca imuabilă (incommutabilis) şi capabilă de contemplarea
Fiinţei supreme. Momentul Iluminării nu este nicidecum rezultatul