Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a VII‐a 795
o legătură directă cu doctrina maniheistă, referindu‐se, în nota 44, p. 897, la
o „eroare maniheistă fun damentală“ în înţelegerea chipului lui Dumnezeu.
Inexplicabilă mi se pare greşeala de traducere comisă de Nicolae Barbu, în
Fericitul Augustin, Mărturisiri, Bucureşti, 1985, p. 160, unde apare formula:
ţinutul asemănării!!!
101. Cf. Ps. 39:12. „Fărădelegea“ este aici orgoliul omului care se încrede mai mult
în propriile puteri decât în Dumnezeu. „Destrămarea sufletului“ înseamnă
pră bu şirea încrederii în capacitatea propriilor forţe de a accede la cunoaşterea
Adevărului.
102. Ieş. 3:14.
103. Rom. 1:20.
104. Ps. 73:28.
105. Înţel. 7:27.
106. Cf. Ps. 16:2.
107. Cf. supra, III, vii, 12.
108. Un rezumat explicativ interesant al pasajului în Orsa, p. 130, nota 12: „Orice
natură sau substanţă, în măsura în care este natură, este bună şi posedă o calitate
sau perfecţiuni în măsură diversă; răul este corupţia perfecţiunilor, dimi nuarea
binelui în natură. Există un bine fără rău, precum Dumnezeu, dar nu există nici
un rău fără bine, deoarece răul trebuie în mod necesar să consume un bine care
aparţine unei naturi; dar, după ce binele a fost consumat în întregime, mai exact
spus, odată ce o natură este lipsită de însăşi fiinţarea sa, nu mai rămâne atunci
nimic căruia i s‐ar putea produce daune.“ Cf. şi supra în Confesiuni, V, x, 20. În
pasajul de aici, Augustin întrebuinţează cuvântul substantia, care pentru el este
sinonim cu essentia sau natura, cf. De Trinitate, III, XVIII, 35: natura, vel substantia,
vel essentia, vel quodlibet alio nomine appellandum est idipsum quod Deus est.
109. Fac. 1:31. Cu toate că se sprijină pe autoritatea Sfintei Scripturi, optimismul
metafizic exprimat aici nu trebuie luat la modul absolut. În De civitate Dei mai
ales, Augustin constată dimensiunile mizeriei umane în istorie, recunoscând
însă că, în proiectul providenţei, şi răul are un rol pozitiv.
110. Ps. 148:7–13.
111. Ps. 148:1–5.
112. aportul filozofiei neoplatonice la definitivarea profilului intelectual al Sfântului
Augustin este rezumat de Bernhart, p. 880, nota 50, astfel: „Neoplatonismul
i-a oferit lui Augustin o soluţie la enigma prezenţei în lume a răului şi suferinţei,
prin eliberarea de concepţia că în lume ar exista ceva real şi determinat de o esenţă
originară rea şi prin indicarea drumului către înlăturarea disonanţelor în cadrul
armoniei întregului. Extazul, o «privire extatică» […], l‐a transformat dintr‐un
sen zua list într‐un intelectualist şi dintr‐un sceptic într‐un «credincios cunoscător»“.
113. Este vorba despre doctrina maniheistă despre contraponderea egală a substanţelor
binelui şi răului, împărtăşită multă vreme şi de Augustin (cf. supra, V, x, 30).