Sfantul-Augustin_Confesiuni

794 note
99. În condensarea sa speculativă, pasajul admite două interpretări posibile; poate
fi vorba despre o „încătuşare“ a omului în contingenţă, despre continua ascensiune
a spiritului omenesc spre contemplarea adevărului divin, etern şi neschimbător;
pe de altă parte, pasajul poate include o simplă apreciere a dificultăţii de
a accede la o viaţă contemplativă spre care năzuia la acea vreme Sf. Augustin.
100. Enigmatica expresie regio dissimilitudinis necesită explicaţii mai detaliate. Ea apare
într‐un context impregnat de neoplatonism, aşa încât relaţia cu registrul terminologic
neoplatonic este inerentă. Într‐adevăr, în Plotin, Enneades, I, viii, 13,
regăsim expresia ca atare (n tù tÁj ¢nomoiÒthtoj tÒpwÄ), într‐un context deopotrivă
etic şi gnoseologic, similar celui de aici, din Confesiuni: g…netai g¦r pant£pasan
n tù tÁj ¢nomoiÒthtoj tÒpwÄ – „Căci [sufletul] se prăbuşeşte mai în adânc,
în ţinutul neasemănării“. Conceptul de ‘neasemănare’ (¢nomoiÒth) pare să fie o
creaţie a lui Platon, căci apare de exemplu în Parmenide, 159e (trad. rom. de Sorin
Vieru, în Plat on, Opere, VI, p. 129: neasemănare) şi în Omul politic, 294b (trad.
rom. de Elena Popescu, în Platon, Opere, VI, p. 447: neasemănările). În accepţie
neoplatonică, „neasemănarea“ indică degenerarea sufletului, împotmolit în ţinutul
răului. Revenind la Sf. Augustin, sintagma regio dissimilitudinis de aici pare să
intre într‐o serie de alte expresii similare, precum regio mortis, ‘ţinut al morţii’
(Confesiuni, IV, xii, 18), sau regio egestatis, ‘ţinut al lipsei’ (Confesiuni, II, x, 18),
toate desemnări globate ale deşertului spiritual, ale degradării existenţiale, în opoziţie
cu expresii precum beatae vitae regio, ‘ţinut al vieţii fericite’ (De beata vita, III),
regio incommutabilis veritatis, ‘ţinut al adevărului de nerostit’ (Enarrationes in
Psalmos, LVIII, i, 8), originalis regio, ‘ţinut al începuturilor’ (Retractationes, I, i, 3).
Dacă ţinem seama de contextul strict de aici, de tenta sa vibrantă şi înflăcărată,
regio dissimilitudinis trebuie înţeles mai degrabă în cheie mistică: adresându‐se lui
Dumnezeu, Augustin constată că spiritul său, întorcându‐se către interior (intravi
in intima mea), a putut întrezări lumina ne schimbătoare, eternă şi supraraţională
(supra mentem meam lucem incommunicabilem), care i‐a dat măsura degradării în
care se afla în acel moment al vieţii sale, în acest „ţinut al neasemănării“, departe
de fiinţa autentică a lui Dumnezeu. Pentru alte detalii referitoare la această expresie,
vezi B. Bravo, Angustia y gazo en el hombre. Aportación al estudio de la antropología
agustiniana, Madrid, 1957, passim, precum şi nota 156 de la p. 201 a
Comentariilor din De Magistro, ed. cit.
Interpreţii moderni preferă în genere o reproducere perifrastică, în dorinţa de
a face explicite înţelesurile sintagmei regio dissimilitudinis în contextul său: le
péché, qui avoit presque effacé votre image dans mon ame, m’avoit tellement éloigné
de vous (Arnauld), une région qui vous est étrangère (Labriolle), une contrée
étrangère (Trabucco), a land where all is different from your own (Pine‐Coffin),
una regione dissimile (Orsa). Echivalând în textul traducerii sale prin formularea
weit von Dir, in der Fremde des entstellten Ebenbildes, ‘departe de Tine, în
locul străin al al chipului tău desfigurat’, Bernhart este singurul care preferă