Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a VII‐a 791
63. După cum rezultă din ampla relatare care începe în acest pasaj, lectura filo zofilor
neoplatonici a avut o însemnătate decisivă pentru devenirea spirituală a Sfântului
Augustin, în special în privinţa precizării doctrinei sale despre Verbul divin. Ce
neoplatonicieni a frecventat Augustin în acea vreme putem deduce din comentariile
critice cuprinse în De civitate Dei: în cap. xii din Cartea a VIII‐a a acestei
lucrări, Aug ustin citează pe Plotin, Iamblichos, Porphyrios şi Apuleius. Cât priveşte
versiu nile latineşti ale textelor neoplatonicilor, acestea nu s‐au păstrat, dar
sunt indicii că autorul lor a fost retorul Marius Victorinus (vezi Pierre de Labriolle,
Histoire le la littérature latine chrétienne, ed. cit., p. 533), contemporan erudit al
lui Augustin, a cărui convertire la creştinism a jucat un anumit rol în determinarea
propriei con vertiri (vezi infra, VIII, 2–3). Există o bogată literatură dedicată
în special ponderii pe care filozofia neoplatonică a avut‐o în orientarea Sfântului
Augustin către o doctrină hristologică coerentă, completă şi în concordanţă cu
ortodoxia evanghelică. Se pot reţine în acest sens următoarele titluri: Prosper
Alfaric, L’évolution intellectuelle de Saint Augustin, I, Du manichéisme au néoplatonisme,
Paris, 1918, A.H. Armstrong, St. Augustine and Christian Platonism,
Villanova, 1967, Ch. Boyer, Christianisme et néoplatonisme dans la formation de
Saint Augustin, ed. a 3‐a, Roma, 1953, Ch. Elsee, Neo‐Platonism in Relation to
Christianity, Cambridge, s.a., R. Jolivet, St. Augustin et le néoplatonisme chrétien,
Paris, 1932, A.W. Mathews, The Development of St. Augus tine from Neoplatonism
to Christianity, Washington, 1980, O. Perler, Der Nus bei Plotin und das Verbum
bei Augustin als vorbildliche Ursache der Welt, 1931, M.F. Sciacca, St. Augustin
et le néo‐platonisme. La possibilité d’une philosophie chrétienne, Louvain, 1956,
B. Switalski, Plotinus und the Ethics of St. Augustine, New York, 1946, W. Theiler,
Porphyrios und Augustin, Halle, 1933. Exegeţii nu au reuşit să identifice persoana
„umflată de un orgoliu nemăsurat“ (quendam hominem inma nis simo typho turgidum)
care i‐a procurat lui Augustin scrierile neoplatonicilor.
64. Ioan 1:1–5.
65. Cf. Ioan 1:5–10. Utilizând ample citate din Evanghelia lui Ioan, Augustin
afirmă că idei asemănătoare a găsit în scrierile neoplatonicilor. Prin aceasta,
recunoaşte explicit aportul doctrinei neoplatonice (eventual şi stoice) a logosului
la constituirea propriei hristologii.
66. Cf. Orsa, p. 127, nota 4: „În concepţia neoplatonică referitoare la Unul, la
emanaţia din Unul a Înţelegerii şi a Sufletului lumii, în acelaşi vocabular neoplatonic,
se mai pot întrezări afinităţi importante cu învăţăturile creştine; şi alte
texte, pre cum deja unele ale lui Philon, de asemenea ale lui Plotin, în special
Enneada a V‐a, ale unor adepţi minori ai şcolii, precum Porphyrios, Iamblichos,
Amelios, căruia îi aparţine un cunoscut fragment despre Logos citat de Eusebios
(Prep. Ev. xi, xix, 1), prezintă stranii asemănări cu prologul din Evanghelia lui
Ioan. Fireşte, nu mai puţin profunde sunt şi divergenţele, iar hristologia, de
exemplu, cu umilirea şi cu suferinţa trupului Cuvântului de aceeaşi fiinţă cu