Sfantul-Augustin_Confesiuni

786 note
7. E greu de transpus într‐o limbă modernă, altfel decât perifrastic, subtila nuanţare
semantică rezultată din contrapunerea verbelor latineşti infundo şi difundo:
sive infusum mundo sive extra mundum per infinita diffusum. Cf. Labriolle:
soit immanent au monde, soit même répandu en dehors du monde à travers l’infini,
Arnauld: qui remplisoit toutes les parties du monde, et qui était même répandu
hord du monde dans des espaces infinies, Pine‐Coffin: either permeating the
world or diffused in infinity beyond it.
8. În original, sintagma spatiosum nihil, literal ‘un nimic spaţios’, este un oximoron.
Cu privire la reprezentarea pe care şi‐o făcea în această perioadă Augustin
despre fiinţa lui Dumnezeu, cf. Orsa, p. 117, nota 1: „Augustin a trecut peste
obstacolul reprezentării antropomorfice a lui Dumnezeu, dar persistenţa în el
a «închipuirilor» şi a problematicii maniheene nu îi îngăduie încă să ajungă la
conceptul de substanţă spirituală: calităţile în mod necesar neobişnuite ale lui
Dumnezeu sunt, pentru el, atribute ale unei entităţi fizice.“
9. Cf. Mat. 13:15 şi Fapte, 28:27.
10. În original: cor meum; în context apare evident că Augustin nu înţelege aici
‘inima’, ci ‘mintea, raţiunea, gândirea’. Vezi supra, nota 5.
11. am tradus în acest fel termenul filozofic intentio, care va avea o carieră glorioasă
în filozofia scolastică; pentru semnificaţia sa în context, cf. şi Arnauld: cette
action de mon esprit, Labriolle: cette activité intellectuelle, Pine‐Coffin: the
power of thought, Orsa: questa stessa tensione interiore, Bernhart: diese
Geisestätigkeit.
12. În original remarcăm o repetiţie gradată, cu structură retorică şi de mare efect
poetic, unul din miile de procedee din repertoriul stilistic atât de bogat al lui
Augustin: haberet te terra, haberet caelum, haberent omnia.
13. Augustin subliniază că se referă la aerul fizic ca atare, şi nu la acel aer inge nitus
al maniheilor, conceput de aceştia ca una din cele zece stihii eterne, compo nente
ale substanţei divine.
14. Ca să‐i definească printr‐o formulă expresivă şi memorabilă pe manihei, Augustin
utilizează din nou figura retorică a oximoronului: illos deceptos deceptores
et loquaces mutos.
15. Câteva amănunte despre personalitatea lui Nebridius am dat mai sus, în nota
25 la Cartea a IV‐a.
16. O definiţie concisă a răului, aşa cum era el văzut de manihei: nescio qua gens
tenebrarum.
17. Dumnezeu nu poate fi violabilis şi corruptibilis, căci, s‐a văzut în capitolul anterior,
Augustin şi prietenii săi acceptau ideea că, prin propria sa natură, Dumnezeu
este imobil, inviolabil şi imutabil (vezi supra, nota 6). Acest argument
polemic împotriva doctrinei maniheiste va fi dezvoltat peste câţiva ani de
Augustin în lucra rea De actis cum Felice Manichaeo, II, 12. De altfel, întreaga
suită de argumente reprodusă aici de Augustin reapare în lucrarea polemică