Sfantul-Augustin_Confesiuni

782 note
funcţionar public de rang inferior, îndeplinind rolul de ajutor şi asistent pe
lângă un magistrat superior.
70. În text: comes largitionum Italicianarum. Titlul de comes implica în Roma imperială
un rang considerat înalt. În terminologia juridică a epocii, prin largitiones
se înţelegea un fond special în casieria imperială destinat ajutorării
săracilor. Întru cât acest demnitar pe lângă care se afla acreditat Alypius este
numit câteva fraze mai jos judecător (iudex), rezultă că funcţia respectivă avea
un caracter juridic. Pentru semnificaţia istorică exactă a acestor denominaţii
administrative, Bernhart, p. 863, citează pe J. Wolf, Die Römische Kaiserzeit,
1932, pp. 185 şi urm.: „După reformele lui Constantin, resortul finanţelor
statului a fost împărţit între doi înalţi funcţionari, comes sacrarum largitionum,
cel care administra impozitele, şi comes rerum privata rum, şeful suprem peste
domeniile imperiale.“
Forma adjectivală Italicianus, ‐a, ‐um este atestată doar la Augustin.
71. Vezi nota anterioară.
72. Secvenţa ut pretiis praetorianis codices sibi conficiendas curaret ar putea fi interpretată
şi altfel, înţelegându‐se prin pretia pretoriana câştigurile necuvenite pe
care Alypius le‐ar fi putut primi ca mită, din partea părţilor unui proces, sau
chiar casa tribunalului; cf. în acest sens Labriolle: „il aurait pu avec ses revenant‐bons
de juge faire exécuter pour lui des manuscrits“, Arnauld: „recevoir
quelque argent dans l’exercice de sa charge dont il aurrait pu acheter des livres“,
Bernhart: „daß er sich von den Sporteln des Praetorius Buchhandschristen
herstellen ließ“ şi Orsa: „di farsi transcrivere alcuni codici usando la cassa del tribunale“.
Pentru interpretarea care mi s‐a părut mai convenabilă, cf. Pine‐Coffin:
„to have books copied for him at special rates available to government officers“
şi Trabucco: „il aurait pu en tra fi quant de ses fonctions de juge se payer des
manuscrits“.
73. Luc. 16:10–12.
74. Conceptul vita beata, deopotrivă păgân şi creştin, a jucat un rol important în
discursul filozofico‐teologic augustinian. Una din primele sale lucrări, dialogul
De vita beata, redactat în anul 386, este dedicat exact acestei problematici.
Imaginea fericirii supreme, ţintă a eforturilor fiinţei integrale a omului, identică
Fiinţei supreme, este neoplatonică: prÕj aÙtÕ blšpei, kaˆ stˆ, kaˆ zÍ, kaˆ noe‹:
zwÁj g¦r a‡tion kaˆ noà kaˆ toà enai – „Către el privesc, prin el fiinţează şi
trăiesc şi gândesc; căci el este cauza vieţii, a minţii, a fiinţei“ (Plotin, Enneades,
I, vi, 7). O expresie evanghelică a acestei imagini la Ioan 1:4: 'En aÙtù zw¾ Ãn,
kaˆ ¹ zw¾ Ãn to fîj tîn ¢nqrèpwn (NT) – In ipso vita erat, et vita erat lux
hominum (Vulg.) – „Întru el era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor“ (Radu–
Gal.). Între frecventele referiri pe care Augustin le face la această stare de echilibru
suprem, citez două din De Magistro, VIII, 21 şi, respectiv, XIV, 46: Dicam
vitam esse quandam eandemque sempiternam, quo nos Deo duce, id est ipsa veritate,