Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a VI‐a 781
61. În original: de medullis meis. Semnificaţia figurată ‘străfunduri, măruntaie’ a
substantivului medulla, ‘măduvă’, din acest context este în consens cu un concept
augustinian ilustrat adesea metaforic de Augustin. Este vorba despre adâncul
conştiinţei omeneşti, numit prin expresii precum mentis penetralia, ‘tainiţele
spiritului’, rationalis animae secretis, ’adâncurile sufletului raţional’, templum
mentis, ‘templul spiritului’, sau cubilia cordis, ‘iatacurile inimii’ (De Magistro, I,
2), secretarium mentis, ‘locul tainic al spiritului’, sau interius secretis mentis, ‘interiorul
spiritului tainic’ (Enarrationes in Psalmos, LXXVI, 8, respectiv LVI, 10,
secretissima penetralia, ‘tainiţele cele mai secrete’ (De musica, I, xiii, 28).
62. Pasajul de mai sus reprezintă o atentă analiză a psihologiei stadioanelor, vala bilă
şi astăzi.
63. Străjerii forului (aedimi fori) erau funcţionarii publici însărcinaţi cu poliţia
spaţiilor publice în cetatea romană.
64. Tăbliţele de lemn placate cu ceară (tabulae ceratae) şi stilul, un beţigaş de trestie
foarte bine ascuţit (stylus), erau instrumentele de zi cu zi ale fiecărui şcolar.
65. Indicaţiile destul de amănunţite din textul lui Augustin ne permit să facem o
reconstituire a topografiei spaţiului unde s‐a petrecut această întâmplare. Cartierul
zarafilor (vicus argentarius), locul unde aceştia îşi întindeau tarabele cu monezi
şi alte obiecte preţioase, se afla la o margine a forului, la un nivel inferior faţă de
sol, ceea ce implica coborârea pe nişte scări. Barele de plumb despre care este
vorba (cancelli plumbei) se aflau undeva deasupra străzii zarafilor (desuper praeminent),
servind probabil ca balustradă la coborârea scărilor. Vezi pentru detalii A.
Audelant, Carthage Romaine, Paris, 1901, pp. 228–230.
66. După cum reiese limpede din context, aceşti componenţi ai grupului care‐l
acuza pe Alypius, numiţi mai sus „locuitori ai forului“ (inquilini fori), erau
micii ne gustori care‐şi aveau prăvăliile pe laturile forului.
67. În calificarea lui Alypius ca viitor episcop, Sf. Augustin defineşte încă două din
funcţiile episcopale: cea pastoral‐evanghelizatoare de administrator al mesajului
evanghelic (dispensator verbi tui) şi cea canonic‐juridică (examinator causarum
in eccle sia tua). Vezi şi supra, paragraful 12 şi nota 57.
68. După mama sa Monica, Alypius pare să fi fost persoana cea mai apropiată de
Sf. Augustin. Prietenia dintre ei a durat până la sfârşitul vieţii lor (au murit la
date apropiate). Cei doi prieteni au schimbat o vastă corespondenţă pe parcursul
a peste 35 de ani, au devenit episcopi în oraşe apropiate (Thagaste şi
Hippona). Unele dintre numeroasele epistole adresate de Augustin lui Alypius
atestă, dincolo de conţinutul mai mult sau mai puţin „oficial“, semne ale afecţiunii
reciproce. În Epistola XXVII, 5, Augustin vorbeşte despre prietenul său
ca despre un vere beatus episcopus. Vezi şi supra, nota 56.
69. În textul original este utilizată expresia verbală consacrată în terminologia administrativă
(adsidere), literal: ‘a sta alături de cineva’. Asesorul era un