Sfantul-Augustin_Confesiuni

780 note
desfăşurate la 22 noiembrie 385 în cinstea aniversării unui deceniu de domnie
a împăratului Valentinian II. Bernhart, p. 862, nota 16, invocând un pasaj
din Contra litteras Petti liani, III, xxv, 30, e de părere însă că această cuvântare
a putut fi ţinută de Augustin la 1 ianuarie 385, în cadrul unei mari adunări
publice, în prezenţa consulului Bauto, păgân de origine germanică, şi a prietenului
acestuia Arbogastus.
Mulţi creştini au pătimit martiriul refuzând să îndeplinească această datorie rituală
impusă de statul păgân tuturor cetăţenilor romani, indiferent de credinţa lor.
53. Originalul latinesc conţine şi aici un complex metaforic, a cărui expresivitate
se fundamentează pe sugestia focului: easque curas anhelaret cor meum et cogitationum
tabificarum febribus aestuaret.
54. Ps. 42:11.
55. În limba latină, substantivul disciplina (< disco, ‐ere, ‘a învăţa’), întrebuinţat aici
cu raportare la Dumnezeu, avea sensuri multiple, desemnând deopotrivă conceptele
de ‘învăţătură, educaţie’, ‘doctrină, teorie’, dar şi ‘regulă, normă’.
56. După cum se lămureşte în continuare, Alypius a fost cel mai apropiat dintre
discipolii Sfântului Augustin. Ulterior, prin anii 394–395, el va deveni episcop
de Tha gaste, oraşul natal al amândurora. A fost, se pare, cel mai fidel dintre
colaboratorii Sfântului Augustin, căci l‐a susţinut în toate campaniile sale polemice,
până la sfârşit. La această strânsă prietenie se referă Augustin şi în De
civitate Dei, XXII, viii, 3. La începutul Epistolei a XXVIII‐a, Augustin aminteşte
despre vizita pe care Alypius i‐a făcut‐o în anul 393, la Bethleem, Sfântului
Ieronim. Despre Nebridius, vezi supra, nota 25 la Cartea a IV‐a.
57. Din expresia antistes sacramenti, literal: ‘cel care stă în frunte la administrarea
sacramentului’, care nu prezintă o specializare terminologică în sens creştin, înţele
gem una din funcţiile episcopale, aşa cum le vedea Sf. Augustin.
58. Termenul similitudo, din context, desemnează la Augustin, în ocurenţă cu exemplum
şi documentum, un procedeu retoric foarte apreciat în paideia clasică. Ca
magistru, Augustin îl practică adesea, în scopul expres de a orienta înţelegerea
audi to riului către lucruri abstracte, pornind, analogic, de la imagini concrete şi
familiare. În legătură cu principiul gnoseologic după care raţiunea se înalţă către
lucrurile inteligibile pornind de la cele sensibile (a corporalia …. ad intelligibilia),
el explică adesea virtuţile acestui procedeu: Ad obscuriores locutiones illustrandas
de manifestioribus sumatur exempla – „Pentru a lămuri exprimările mai obscure,
se iau exemple din domeniul celor mai clare“ (De doctrina Christiana, II, ix, 14)
sau De corporalibus exterioribus similitudine documenta capiamus – „De la asemănarea
cu lucrurile cor po rale exterioare luăm exemple“ (De Trinitate, XI, i, 1).
Pentru amănunte despre acest aspect, vezi nota 98 pe care am redactat‐o în ediţia
dialogului De Magistro, ed. rom. cit., p. 198.
59. Cf. Ps. 68:6.
60. Prov. 9:8.