Sfantul-Augustin_Confesiuni

778 note
aritmetica (geometria, numeri) ca surse de dovezi irefutabile că există adevăruri
absolute, a căror posesie deschide calea către orizontul spiritual suprem.
38. Se poate recunoaşte aici una din formulările axiomei augustiniene cu privire la
raportul dintre cunoaştere şi credinţă (credo ut intellegam), dezbătută pe larg în
De Trinitate: credinţa precedă, condiţionează şi favorizează cunoaşterea lucrurilor.
Formarea acestui concept are la Augustin o dublă origine: pe de o parte
în episte mologia platoniciană (vezi Karl Holl, Augustins innere Entwicklung,
Berlin, 1922, p. 61), iar pe de altă parte în Biblie. În întreaga sa operă, Augustin
citează frecvent următorul verset din Is. 7:9: „Dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege“.
Între nume roa sele formulări ale acestui principiu în operele lui Augustin,
citesc următoarea frază memorabilă: Sit primo pietas in credente, et erit fructus
in intelligente – „Dacă în primul rând evlavia se află în cel care crede, atunci în
cel care înţelege se va afla şi rodul“ (In Iohannis Evangelium, VIII, 6).
39. Cu toate că aici respinge pretenţia maniheilor de a crede lucruri care nu pot fi
dovedite ca fiind o absurditate, acelaşi principiu funcţionează adesea în dogmatica
creştină. În acest sens, mai jos în Confesiuni, VII, xix, 25, Augustin
relatează cât efort i‐a trebuit să‐şi învingă propriile reţineri de ordin raţional
faţă de adevărul cuprins în preceptul evanghelic Verbum caro factum est –
„Cuvântul trup s‐a făcut“.
40. Expresia originală administratio rerum humanarum desemnează conceptul de
providenţă, preştiinţa divină guvernând toate actele istoriei umane. Cf. De
mori bus Manichaeorum, XIX, 68.
41. În original, termenul substantia, cu referire la Dumnezeu, trebuie înţeles în
semnificaţia sa etimologică primară, ‘ceea ce se află dedesubt; temeiul sau esenţa
unui lucru’ (< substare, ‘a se afla dedesubt’). Cf. ArnauLD şi Labriolle:
nature, Pine‐Coffin: substance, Orsa: sostanza, Bernhart: Wesenheit.
42. În original: ad inveniendum liquida ratione veritatem. Expresia liquida ratio desemnează
raţiunea umană ca atare, simpla gândire speculativă. Cf. Labriolle:
par la raison pure, Pine‐Coffin: by reason alone, Orsa: con la sola ragione,
Bernhart: auf dem Wege der schließenden Vernunft.
43. Conceptul de auctoritas exercita o redutabilă valoare argumentativă la gândi torii
clasici. Quintilianus, Institutio oratoria, I, iv, 2, de exemplu, apelează la istorici
şi la oratori ca surse autoritare (Auctoritas ab oratoribus vel historicis peti solet).
Deja Cicero (Academica, II, 60) constată că unii autori atribuie o importanţă
aproape egală autorităţii şi raţiunii: ratione potius quam auctoritate ducant. De
notat că la Augustin raţiunea şi autoritatea sunt învestite cu valori epistemologice
egale: Ad […] discendum […] necessario dupliciter ducitur, auctoritate atque
ratione. Tempore aucto ritas, re autem ratio prior est – „Spre învăţătură suntem
îndrumaţi în mod necesar pe două căi, prin autoritate şi prin raţiune. Autoritatea
este prioritară în perspectiva timpului, raţiunea însă, cu privire la lucrul ca atare“
(De ordine, II, ix, 26). Un conţinut cu totul nou capătă la Augustin noţiunea