Sfantul-Augustin_Confesiuni

770 note
44. În original remarcăm din nou o secvenţă cu încărcătură metaforică: illius carnale
desiderium iusto dolorum flagello vapularet.
45. Era în anul 383.
46. În original, expresia flagello aegritudinis corporalis trimite la acelaşi intertext
metaforic cu conotaţii biblice. Cuvântul flagellum, ‘bici’, este adesea utilizat în
Biblie, în special în cărţile profetice, pentru a semnifica mânia pedepsitoare a
lui Dumnezeu.
47. Iov, 7:9.
48. Cf. 1 Cor. 15:22.
49. Cf. Efes. 2:16.
50. În concepţia maniheilor, Isus Hristos nu a avut o realitate corporal‐istorică,
întrucât contactul cu materia, văzută ca sediu al răului, i‐ar fi contaminat fiinţa
divină. Pentru adepţii acestei secte, inclusiv faptul istoric al răstignirii nu a fost
decât o aparenţă. De aici aluzia lui Augustin la „fiinţa fantomatică“ a lui Isus
Hristos.
51. Cf. Mat. 25:41.
52. Vezi supra, I, xi, 17.
53. această moarte dublă (bis mori) se referă la posibila dispariţie deopotrivă a
corpului şi a sufletului, în condiţiile în care Augustin nu primise încă botezul
şi se zbătea in marasmul unei vieţi dezordonate şi al unor trăiri contradictorii.
54. Prin prezenţa în acelaşi context, cu referire atât la naşterea spirituală, cât şi la
naşterea fizică, a două din verbele latineşti cu cea mai mare concreteţe în desemna
rea actului naşterii (parturio, ‘a fi în durerile facerii; a se screme’, şi pario, ‘a
zămisli, a naşte’), textul original vădeşte o violenţă a imaginii greu de transpus
în traducere: … quid erga me habebat animi et quanto maiore sollicitudine me
parturiebat spiritu, quam carne pepererat.
55. Ps. 51:19.
56. Substantivul latinesc eleemosyna, ‐ae sau eleemosynae, ‐arum, cu semnificaţia ‘pomană’,
este atestat exclusiv la autori creştini precum Tertullianus, Hieronymus
sau Augustin şi este un împrumut din limba greacă. În Septuaginta, ca şi în
origina lul Noului Testament, gr. lhemosÚnh semnifică noţiunea ‘milă, compasiune’,
ca în greaca clasică, dar este întrebuinţat şi cu sensul ‘dar oferit săracilor
din caritate’, sens care se va generaliza în greaca creştină. Termenul
pomană, prin care în româ neşte numim acest concept, este un împrumut din
slavona ecleziastică, sensul eti mologic primar al acestui împrumut fiind cel de
‘memorie’ şi, prin extensie, ‘monument ridicat sau gest făcut în memoria cuiva’.
Dicţionarele etimologice ale limbilor europene presupun existenţa în latina populară
târzie a unui neatestat *alemosina, care explica forme precum fr. aumône,
engl. alms, germ. Almosen, ter meni curenţi în aceste limbi pentru noţiunea în cauză.
57. În latina clasică, precreştină, substantivul neutru altar (altare sau altarium,
întrebuinţat aproape exclusiv în forma de plural altaria) desemna partea cea