Sfantul-Augustin_Confesiuni

768 note
15. Ps. 8:8–9. Conţinutul acestor versete psalmice, inserat de Augustin în dis cursul
său, este interpretat în Enarrationes in Psalmos, VIII, 13, după cum urmează:
„Prin «dobitoacele câmpiei» se înţeleg mai exact oamenii care se bucură de
plăcerea trupului […]. Câmpia este de fapt drumul larg ce conduce către moarte.
În «păsă rile cerului» îi recunoşti pe cei trufaşi […]. «Peştii mării» sunt cei cuvioşi
care străbat «cărările mării», adică cercetează lucrurile vremelnice în adânca
taină a acestei lumi.“
16. Cf. Ps. 147:5.
17. 1 Cor. 1:30.
18. Rom. 1:21.
19. Rom. 1:21.
20. Rom. 1:23.
21. Rom. 1:25.
22. În textul original apare adjectivul Manichaeus. Că Augustin se referă chiar la
ereziarhul Manes este un fapt justificat de conjecturi augustiniene; cf., de exemplu,
De agone christiano, XXX: nescio qui Manes vel Manichaeus. Deşi nu s‐a
păstrat nici una, scrieri ale lui Manes au circulat în Antichitate; chiar şi Augustin
face dese referiri la ele în cele treisprezece lucrări anti‐maniheiste pe care le‐a
scris. Despre viaţa lui Manes vezi şi supra, nota 22 la Cartea a III‐a.
23. Sintagma saecularis sapientia desemnează de regulă filozofia clasică pre‐creş tină,
pe care Sf. Augustin nu a respins‐o niciodată în întregime şi ale cărei victorii
le‐a asimilat de altfel în sinteza sa personală.
24. Cf. Rom. 1:21.
25. Cf. 2 Cor. 6:10.
26. Înţel. 11:20.
27. Iov 28:28.
28. Pentru acest element central al doctrinei maniheiste, vezi supra, III, iv, 13 şi
nota corespunzătoare.
29. Expresia forma doctrinae pietatis desemnează componenta esenţială a doctri nei
creştine, şi anume salvarea sufletului.
30. Iubirea (caritas) este dragostea „îndelung răbdătoare“ despre care vorbeşte Sf.
Pavel în Epistola I către corinteni, cap. 13.
31. Cf. Efes. 4:13–14.
32. Ideea exprimată pe scurt aici a fost dezvoltată de Augustin într‐o importantă
lucrare de tinereţe, dialogul De Magistro. Analizând pe larg natura semiologică
a vor birii omeneşti, el conchide în finalul dialogului că prin semnele verbale
învă ţătorii noştri nu fac altceva decât să ne avertizeze (admonere), să ne îndrume
spiritul de la lucrurile exterioare (foris) către adevărul lor, care este lăuntric.
Singurul nostru învăţător al adevărului este Învăţătorul lăuntric, Isus Hristos,
care ne învaţă adevă rul (verum docere), îndrumându‐ne să‐l căutăm în