Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a IV‐a 765
ebraice, devenită topos retoric comun în stilul biblic latinesc, precum şi în cel
al multor limbi moderne, inclusiv limba română.
87. Conform principiilor maniheiste, puterea întunericului îl obligă pe om la rău
prin corpul său, care este partea sa dumnezeiască.
88. Formulare succintă a doctrinei despre liberul‐arbitru, dezvoltată de Sf. Au gustin
ulterior.
89. Cf. supra, nota 65.
90. Ioan 3:29.
91. Cf. Ps. 51:10.
92. Deşi vorbeşte cu sarcasm despre excesul de autoritate conferit Categoriilor lui
Aristotel de către savanţii epocii sale, trebuie spus că Augustin însuşi a fost
mar cat de lectura acestei cărţi. Între tratatele cu caracter didactic elaborate de
Augustin între anii 387 şi 391, alături de De musica, De dialectica şi De rhetorica
figurează şi un comentariu cunoscut sub numele Categoriae decem ex Aristotele
decerptae, de a cărui autenticitate însă mulţi cercetători se îndoiesc (vezi Pierre
de Labriolle, His toire de la littérature latine chrétienne, ed. cit., tabloul nr. 8,
p. 715). Traduse în limba latină de Marius Victorinus, savant de mare autoritate,
respectat foarte mult de Augustin (vezi infra, VIII, ii şi iv), Categoriile lui
Aristotel au exercitat, în spe cial prin filiera interpretărilor lui Boetius, o influenţă
capitală asupra logicii medievale.
93. Distincţiile terminologice nu sunt aici foarte nete. Termenului categoria, utilizat
în desemnarea titlului lucrării lui Aristotel, este substituit de genus, utilizat îndeobşte,
în alternanţă cu praedicamentum, pentru a reda conţinutul filozofic al gr.
kathgor…a (< gr. kathgoršw, ‘a vorbi pe larg despre ceva; a exprima, a semnifica,
a afirma’). Numele celor zece categorii aristotelice au suferit metamorfoze extrem
de interesante în dinamica terminologiei filozofice latineşti medievale, din
Antichitatea târzie şi până în scolastică. Fără să intru în amănunte specioase, voi
menţiona totuşi că, dacă la Aristotel categoriile apar lexicalizate sub forma interogativă,
ca întrebări puse fiinţei (tÕ Ôn), întreaga tradiţie europeană ulterioară se
întemeiază pe o struc tură lexicală nominală, impusă de aspectul morfologic al
echivalentelor latineşti. Cea dintâi încercare de creare în limba română a unor
termeni filozofici adecvaţi pentru această sferă a făcut‐o Dimitrie Cantemir în
Divanul: după modelul latinesc, primul nostru filozof modelează ter meni precum
ceinţă (lat. quidditas), câtinţă (lat. quantitas) sau feldeinţă (lat. qualitas).
94. Cf. Fac. 3:18.
95. În original: Dorsum enim habebam ad lumen et ad ea, quae inluminantur, faciem:
unde ipsa facies mea, qua inluminata cernebam, non inluminabatur. Este foarte
transparent aici un ecou al celebrului motiv platonician al peşterii.
96. Deşi cunoaşte şi foloseşte adesea şi termenii curenţi astăzi pentru a desemna
disciplinele amintite, Augustin întrebuinţează aici următoarele sintagme: ars
loquen di (retorica), ars disserendi (dialectica), de dimensionibus figurarum