Sfantul-Augustin_Confesiuni

764 note
70. În original, forţa creatoare a lui Dumnezeu este desemnată prin termenul ars,
fără nici o determinare atributivă.
71. Cf. Ps. 72:18.
72. Conform doctrinei maniheiste, împărtăşită de Augustin la acea dată, orice lucru
real avea o natură corporală, chiar dacă unele dintre realităţile corporale, precum
sufletele şi Dumnezeu însuşi, erau mai pure decât celelalte.
73. Pasajul reprezintă o parafrazare a ideilor maniheiste care pe atunci stăpâ neau
gândirea lui Augustin. Manes şi adepţii săi nu admiteau caracterul imaterial al
spiritului, căci pentru ei nu existau realităţi superioare corpurilor. Această idee
ma niheistă explică în parte estetismul manifest al concepţiei pe care o avea
despre fru mos tânărul Augustin.
74. 1 Cor. 8:6.
75. Postularea existenţei substanţiale a două forţe egale este ideea centrală a concepţiei
maniheiste. Când o reia în De haeresibus, XLVI, pentru a o combate,
Au gustin formulează astfel această idee: duas naturas atque substantias, boni
scilicet et mali – „(există) două naturi sau substanţe, adică cea a binelui şi cea a
răului“. Cât priveşte termenii monas şi dyas, aceştia sunt împrumuturi terminologice
din lexicul filozofic grecesc: gr. mÒnaj, ‘unitate’, şi dÚaj, ‘cuplu; dualitate’,
îi găsim ca ter meni centrali la filozofii pitagoreici, dar şi la marii filozofi
Platon, Aristotel şi alţii. Pentru amănunte referitoare la diversele valori semantice
ale acetor termeni, vezi Francis E. Peters, Termenii filozofiei greceşti, trad.
de Dragan Stoianovici, Humanitas, 1993, pp. 69 şi 173. Conform atestărilor
din dicţionare, Sf. Augustin pare să fi fost primul care a utilizat în latineşte
substantivul dyas, pe când monas apare întrebuinţat şi de Macrobius.
76. Referire la doctrina maniheistă: sufletul raţional al omului este etern, întru cât
este o parte din substanţa divină.
77. Pentru distincţia terminologică între „nelegiuire“ şi „ticăloşie“ (facinus/flagitium),
vezi supra, III, viii, 16 şi nota 43 la Cartea a III‐a.
78. Ps. 19:29.
79. Ioan 1:16.
80. Ioan 1:9.
81. Iac. 1:17.
82. 1 Petr. 5:5.
83. Din nou o referire la doctrina maniheistă: sufletul omenesc este un amestec de
bine şi de rău, cu toate că are o origine divină. Cf. în această privinţă mai jos,
VIII, x, 22, şi De haersibus, 46.
84. În original: resistebas ventosae cervici meae, exprimare metaforică al cărei sens
literal ar putea fi formulat astfel: „te împotriveai cerbiciei mele furtunoase“.
85. Cf. Ps. 78:39.
86. În original, ambulando ambulabam, literal „rătăcind rătăceam“, un fel de „complement
intern“ nespecific limbii latine clasice, este o construcţie tipică limbii