Sfantul-Augustin_Confesiuni

762 note
53. Vezi supra, nota 50. Reluând disocierea referitoare la non‐simultaneitatea secvenţelor
componente ale vorbirii, văzută ca activitate omenească desfăşurată în
timp, Sf. Augustin efectuează aici o interesantă mutaţie de perspectivă în meditaţia
asupra temei limbajului. Dacă, în buna tradiţie a gândirii aristotelice şi
stoice, Sf. Augustin se arată interesat de obicei de dimensiunea semantică a
semnului, iată că aici el sesizează şi importanţa dimensiunii sintactice. Cu alte
cuvinte, arată Augus tin, simpla desemnare prin cuvinte a lucrurilor nu înseamnă
încă limbaj, ci doar îmbinarea lor într‐un enunţ complet asigură formularea şi
transmiterea unei infor maţii despre lucruri. Această deosebire între ceea ce am
putea numi, cu termeni actuali, funcţia denominativă şi funcţia comunicativă a
limbajului, adică între a numi (Ñnom£zein) şi a vorbi (lšgein), o găsim exprimată
şi de Platon, în Sofistul, 262d: „De aceea şi spunem că a vorbi nu înseamnă doar
a denumi, drept care am şi dat înlănţuirii acesteia numele de vorbire“ (trad. rom.
de Constantin Noica, în Pla ton, Opere, vol. VI, Bucureşti, 1989, p. 377). Vezi
şi supra, nota 50.
54. Is. 46:8.
55. Cf. Înţel. 5:7.
56. Cf. Ioan 6:33.
57. Ps. 19:6. Acest important pasaj hristologic din Psalmul XIX a fost parafrazat în
versuri de Sf. Ambrozie, episcopul Milanului şi mentor spiritual al Sfântului
Augustin: Procedat e thalamo suo / Pudoris aula regia / Geminae gigas substantiae /
Alacris ut currat viam. – „Să purceadă din cămara sa de nuntă / Palatul regal al
bunei‐cuviinţe, / Uriaşul substanţei îngemănate, / Ca să‐şi străbată sprinten
calea.“ Dată fiind însem nă tatea doctrinară a acestei teme, este mai mult decât
probabil ca Sf. Augustin să fi cunoscut bine aceste versuri.
58. Cf. Mat. 24:23.
59. Ioan 1:10.
60. 1 Tim. 1:15.
61. Cf. Ps. 4:3.
62. Ps. 72:9. În amplul său comentariu la Psaltire (Enarrationes in Psalmos, LXXII,
15), Augustin dă următoarea interpretare acestui pasaj biblic: „«Până la cer
ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul» […] înseamnă […] că străbat
toate lucrurile pământeşti […]. Gândirea omului trece dincolo de fragilitatea
lucrurilor pământeşti […]. Ei vorbesc cu trufie, îşi înalţă gura spre cer şi trec
dincolo de pământ.“
63. Întâlnim aici o respingere clară a estetismului pur, ceea ce va deveni o con stantă
a doctrinei estetice a Sfântului Augustin. Ca de altfel în privinţa celor mai multe
dintre opţiunile sale teoretice, şi în privinţa concepţiei estetice Augustin este
deopotrivă un continuator şi un precursor; căci, după cum afirmă un istoric al
teoriilor estetice, lucrările lui Augustin „sunt străbătute de firele esteticii antice
şi din ele ies la iveală firele esteticii medievale“ (Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria