Sfantul-Augustin_Confesiuni

760 note
37. Ps. 25:15.
38. Sintagma citată aici de Sf. Augustin face parte dintr‐o odă a lui Horaţiu, în care
poetul se adresează unei corăbii, implorând‐o să‐l ocrotească pe prietenul său
Vergilius, în drumul său spre Atena: Navis, quae tibi creditum / debes Vergilium
finibus Atticis, reddas incolumem, precor, / es serves animae dimidium meae
(Carmina, I, iii, 5–8).
39. Întregul pasaj are aspectul unui adevărat „poem al prieteniei“ (cum l‐a inti tulat
Pierre de Labriolle, unul dintre cei mai buni editori şi exegeţi ai Confesiunilor) şi
prezintă o mare densitate literară şi filozofică. Emoţia elegiacă şi subtilitatea analitico‐filozofică
se asociază aici spre a configura tema clasică a unui amor profanus,
care aminteşte de semnificaţiile platonicianului agápe. Tonalitatea tragică a discursului
face ca identitatea sufletească a celor două spirite (animam meam et animam
illius unam fuisse animam in duabus corporibus) să apară ca premisă a unei dureri
cosmice în faţa morţii, văzută ca o ruinare a întregii lumi. De aici obsesia sfâşierii
(dilaniatur; concissam et cruentem animam meam) şi a haosului (abyssus, tenebrae).
O stare tensionată şi sufocantă generată de durerea pierderii prietenului şi
de neputinţa consolării generează în plan retoric frecvenţa termenilor din sfera
semantică a „plân sului“ şi „suferinţei“: luctus, fletus, motus, vulnus, dolus (şi dolor),
lacrimae, infelicitas, amaritudo etc. Să mai remarcăm şi faptul că jocul inefabil al
pronumelor (ego, tu, ille, aliter etc.), repetate obsesiv şi aşezate în locuri privilegiate
ale frazei, subliniază şi el simbolistica păgână a morţii, percepută ca experienţă
personală şi incomunicabilă. Când, mai târziu, în Retractationes, XI, va examina
acest moment al vieţii sale pen tru a‐i recupera vreo eventuală semnificaţie creştină,
Augustin îl va califica laconic printr‐un singur cuvânt: ineptia! Mutaţia petrecută
în perceperea şi interpretarea tribulaţiilor tinereţii este reprezentativă pentru profunda
transformare pe care o obser văm în spiritul lui Augustin odată cu adâncirea
sa în trăirea creştină a suferinţei omeneşti.
40. Frază cu tentă poematică. Pentru a sublinia acest caracter al contextului, în
ediţia sa, Bernhart orânduieşte secvenţa sub formă de versuri.
41. După cum aflăm din Contra Academicos, II, 2, Augustin a plecat la Carta gina
în anul 376. Cel cu care s‐a sfătuit în vederea acestei decizii şi care l‐a şi spri jinit
material să călătorească la Cartagina a fost prietenul său Romanianus, amintit
şi în Confesiuni de câteva ori. Vezi şi supra, nota 57 la Cartea a III‐a.
42. Cf. 2 Tim. 4:3.
43. Experienţa tragică a morţii nu l‐a putut scoate pe tânărul Augustin din mrejele
ereziei maniheiste. Dimpotrivă, plăcerea speculaţiilor privitoare la natura divinităţii
a acţionat ca un factor consolator. Fraza conţine o trimitere din Epistola
a doua către Timotei, în care Apostolul Pavel avertizează cu privire la toate
falsele doctrine.
44. În original apare aici o formulare simetrică din punct de vedere sintactic, a
cărei reproducere literală ar crea un efect tautologic: si non amaverit redamantem
aut si amantem non redamaverit.