Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a IV‐a 757
Cartea a IV‐a
1. Deşi respinse aici de Sf. Augustin ca piedici în calea identificării drumului
către Dumnezeu, este de menţionat faptul că cele „şapte arte liberale“ (septem
artes liberales) au lăsat urme adânci în practica educaţională europeană încă
multă vreme, până în zorii epocii moderne (vezi H. Fuchs, Enkyklios Paideia,
în Theodor Klauser (ed.), Reallexikon für Antike und Christentum, Stuttgart,
1932, vol. V, col. 365–398). Gramatica, dialectica şi retorica (componente ale
trivium‐ului) şi muzica, geometria, aritmetica şi astronomia (părţi ale quadrivium‐ului)
au constituit fundamentele edu caţiei clasice, configurată pe modelul
„enciclopedic“ grecesc (enkyklopaideia, ‘edu ca ţie ciclică’ < gr. n, ‘în’, kÚkloj,
‘cerc’, paide…a, ‘educaţie’). În perioada tinereţii sale, pe care tocmai o repudiază
aici, Sf. Augustin a avut în intenţie el însuşi să redacteze câte un tratat corespunzător
fiecăreia dintre ştiinţele liberale, în scopul declarat de a asi gura instrucţia
fiului său, Adeodatus. Tradiţia a reţinut sub numele lui Augustin câteva
opuscule cu titlurile De dialectica, De grammatica, De rhetorica şi De musica,
pre cum şi un mic tratat Categoriae decem ex Aristotele decerptae. De altfel, în
tratatul de hermeneutică creştină care este De doctrina Christiana, Sf. Augustin
recuperează multe din principiile disciplinelor liberale clasice, în special pe cele
ale dialecticii şi retoricii. Vezi şi supra, nota 55 la Cartea I.
2. În numeroase întreceri poetice organizate în lumea culturală clasică, învin gătorii
primeau, ca semn al victoriei, coroane de stejar sau de măslin, mai rar din foiţă
de aur. Numind aceste însemne prin termenul dispreţuitor „fân“, Sf. Au gus tin
subliniază valoarea lor derizorie şi efemeră, în comparaţie cu valorile eterne ale
credinţei creştine.
3. Vezi supra, III, x, 18, şi notele corespunzătoare.
4. Cf. Ps. 106:47.
5. Ps. 50:14.
6. Vezi infra, V, viii, 14.
7. În original: ei quoque servans tori fidem, literal „i‐am păstrat fidelitatea patu lui“.
După cum atestă Augustin însuşi în De bono coniugali, V, concubinajul era o
formă juridică îngăduită în dreptul roman al epocii, chiar dacă lipsită de toate
efec tele dreptului familial. Deşi împăratul Constantin cel Mare a stabilit în anul
320 că doar căsătoria legitimă va fi recunoscută juridic, totuşi legăturile monogame
dura bile au fost recunoscute informal în continuare, inclusiv de către
Biserică (cf. Bernhart, p. 860).
8. În comparaţie cu mama sa, Monica, al cărei rol providenţial în propria convertire
Sf. Augustin îl ilustrează pe larg pe parcursul Confesiunilor, cealaltă femeie
din viaţa sa este amintită doar în acest loc, în termeni totuşi reţinuţi şi
decenţi. În urma acestei legături s‐a născut fiul lui Augustin, Adeodatus, pe care
părintele său l‐a urmărit cu afecţiune şi cu o atenţie ieşite din comun. Mort la