Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a IiI‐a 755
discursul confesiv de până în acest punct – responsabilitatea inalienabilă a fiecărui
individ faţă de propria sa mântuire.
44. Aluzie directă la plăcerea gratuită de a‐şi bate joc de toată lumea a aşa‐numiţilor
eversores (vezi supra, I, iii, 6).
45. Conceptul de „nedreptate“ (iniquitas) defineşte la Sf. Augustin efectul principal
al egoismului manifestat prin poftele trupeşti (libidines, concupiscentiae), care
produc păcatele majore. „Nedreptatea“ este o violentare a ordinii divine a existenţei,
aşa cum a fost ea stabilită prin voinţa divină. O explicaţie a acestui
termen, în Contra Iulianum haeresis pelagianae defensorem, VI, 62: „Nedreptate
(iniquitas) avem cu adevărat atunci când, într‐un om, ceea ce este mai înalt se
subordonează la ceea ce este mai prejos sau când ceva mai prejos se ridică împotriva
a ceva mai înalt“.
46. Imaginarea metaforică a Decalogului ca un psalterion cu zece coarde poate fi
o reminiscenţă intertextuală din Ps. 144:9. Primele trei coarde reprezintă comandamentele
din Decalog referitoare la relaţia cu Dumnezeu, iar celelalte
şapte, pe cele referitoare la relaţia cu aproapele. De fapt, între primele ar trebui
să figureze şi porunca a patra, referitoare la respectarea sabatului.
47. Rom. 1:26.
48. Fapte 9:5.
49. Despre orgoliu ca initium peccati, mai pe larg, dar în termeni asemănători celor
de aici va vorbi Augustin în De Trinitate, XII, ix, 14: Potestatem quippe suam
diligens anima, a communi universo ad privatam partem prolabitur; et apostatica
illa superbia, quod initium peccati dicitur, cum in universitatae creaturae Deum
rectorem secretae, legibus eius optimae gubernari potuisset, plus aliquid universo
appetens, atque id sua lege gubernare molita, quia nihil est amplius universitate,
in curam partilem truditur, et sic aliquid amplius concupiscendo minuitur –
„Sufletul care iubeşte propria sa putere alunecă de la universalul comun [tuturor
fiinţelor] către o parte particulară; când trufia apostatică [etimologic: „care
se separă de întregul din care face parte“], pe care o numim începutul păcatului
şi care, urmând îndrumarea lui Dumnezeu în întregul Creaturii, ar fi putut
fi cârmuită foarte bine cu ajutorul legilor, ajunge să dorească totuşi ceva mai
mult decât întregul şi să vrea să guverneze acest întreg după propriile ei legi,
atunci ea se prăbuşeşte în preocuparea pentru o parte [a întregului]; căci nu
există nimic mai presus decât universalul [divin]; şi astfel, dorind să devină ceva
mai mare, sufletul se micşorează de fapt“.
50 În original: non erigamus adversus te cornua falsae libertatis. În limba latină,
expresia cornua erigere (obvertere sau exaltare) semnifică actul răzvrătirii. La
rigoare, putem recunoaşte aici şi un ecou intertextual din Ps. 75:56, care se
concretizează în Vulgata prin formularea nolite exaltare cornu; nolite extollere in
altum cornu vestrum, iar în transpunerea preoţilor Radu şi Galaction, astfel:
„Nu ridicaţi capul! Nu ridicaţi în slăvi capul vostru“.