Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – I 75
21
22
erau mai bune aceste prime deprinderi, prin care s-a întemeiat în mine pentru
totdeauna putinţa şi de a citi orice scriere întâlnesc, de a scrie eu însumi
orice vreau, decât acele învăţături prin care eram silit să ţin minte pe de rost
rătăcirile nu ştiu cărui Eneas 57 şi, uitând de propriile mele rătăciri, să deplâng
moartea Didonei, care s-a sinucis din dragoste; în acest timp, în nenorocirea
mea, eu nu vărsăm nici o lacrimă pentru mine însumi, deşi, prin aceste studii
literare sterile, muream poate departe de tine, Dumnezeule, viaţa mea!
Este oare cineva mai vrednic de milă decât nefericitul care nu se îndură
de el însuşi şi, jelind moartea Didonei, iscată din iubirea ei pentru Eneas,
nu-şi jeleşte propria moarte, care se iveşte din lipsa dragostei faţă de tine,
Dumnezeul meu, tu, lumina inimii mele, pâinea gurii tainice a sufletului
meu, tăria care îmi rodniceşte mintea, tu, matcă a cugetării mele 58 ?
Nu te iubeam, şi mă desfrânam departe de tine, şi în desfrâul meu auzeam
răsunând de peste tot: „Bravo, bine! 59 „Căci prietenia faţă de lumea aceasta
este desfrâu şi trădare faţă de tine. Mi se striga „bravo“ ca să mi se facă
ruşine că nu sunt şi eu un om demn de laudă ca ceilalţi! Iar eu, în loc să
plâng pentru toate acestea, o plângeam pe Didona murind după ce şi-a ales,
cu fierul în mână, sfârşitul 60 . Le imitam pe cele mai de jos dintre făpturile
tale şi, ca unul ieşit din ţărână, spre ţărână mă îndreptam, părăsindu-te pe
tine 61 . Dacă m-ar fi împiedicat cineva să citesc aceste lucruri, aş fi suferit ca
şi cum n-aş mai fi putut să citesc tocmai ceea ce mă făcea să sufăr. Studiul
acestor lucruri atât de nebuneşti era socotit mai înalt şi mai fructuos decât
acela, elementar, prin care am învăţat să citesc şi să scriu.
Acum vreau însă ca Dumnezeul meu să strige în inima mea, iar adevărul
tău să-mi rostească: „Nu-i adevărat ce se spune, nu-i adevărat! Cu mult
mai presus decât aceste vane învăţături sunt scrisul şi cititul!“ Căci, iată,
sunt gata mai degrabă să uit rătăcirile lui Eneas şi toate celelalte închipuiri
decât să uit să scriu şi să citesc. Cu toate acestea, la porţile şcolilor
celor numiţi gramaticieni sunt puse să atârne nişte draperii, ca şi cum ar
ascunde ceva tainic; pentru mine însă ele semnifică nu atât prestigiul unor
taine, cât învăluirea unor greşeli. Să nu strige împotriva mea cei de care
nu mă mai tem, câtă vreme îţi mărturisesc ţie ce vrea inima mea,
Dumnezeul meu, şi câtă vreme îmi găsesc odihna în înfierarea vechilor şi
greşitelor mele drumuri, spre a putea iubi căile tale preţioase. Să nu strige
împotriva mea cei care vând şi cei care cumpără gramatica, fiindcă, dacă
i-aş întreba cât este de adevărat că, după cum spune poetul, Eneas a fost