Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea a IiI‐a 747
convinşi să păcătuiască dacă nu li s‐ar fi spus: „Veţi fi asemenea cu zeii“ (Fac. 3:5).
Fireşte, trebuie să spunem că tot ceea ce, în creaturi, este în vreun fel oarecare
asemenea lui Dumnezeu este chiar chipul său; aceasta se poate spune cel puţin
despre acea creatură care nu‐l are mai presus decât pe însuşi Dumnezeu. Această
creatură vine cu siguranţă de la el, pentru că între ea şi Dumne zeu nu se află nici
o altă creatură“.
30. „A imita în mod pervers pe Dumnezeu“ (perverse imitari) este considerat de unii
exegeţi un concept important în cadrul doctrinei augustiniene a liberului‐arbitru
(cf. H. Fuchs, Augustin und der antike Friedensgedanke, Göttingen, 1926,
pp. 28 şi urm.). „Suntem asemenea lui Dumnezeu nu numai prin faptul că
suntem oameni, ci şi prin faptul că suntem buni“, afirmă Sf. Augustin în De
Genesi ad litteram, VIII, 27. Totuşi, în exerciţiul liberului‐arbitru, omul poate
opta pentru ordinea Creaţiei, adică pentru adevărul Fiinţei lui Dumnezeu, sau
pentru dezordine, adică pentru non‐participarea la Fiinţa lui Dumnezeu.
31. Lipsită de conotaţiile creştine, ca şi de adânca fervoare a trăirii spirituale pe care
i‐o conferă Sfântului Augustin, această temă o regăsim adesea tratată şi în literatura
latină clasică. Se poate cita în acest sens un vers din Ovidius, Amores, II,
xix, 3: Quod liceat, ingratum est; quod non liceat acrius urit – „Ceea ce este
permis nu ne place; ceea ce nu este permis ne pârjoleşte mai violent“.
32. Ps. 116:12.
33. Cf. Rom. 6:21.
34. aici am încercat să transpun ca atare termenii unui complex metaforic frec vent
în repertoriul stilistic al Sfântului Augustin; în original: nec confricatione consociorum
animorum accenderem pruritum cupiditatis meae.
35. Ps. 19:13.
36. Subtilă analiză psihologică a ceea ce se petrece în subconştientul tinerilor păcătoşi:
dorinţa de a săvârşi un păcat este ea însăşi un păcat.
37. În original, un oximoron, figură retorică dragă Sfântului Augustin: o, nimis
inimica amicitia!
38. În original, din nou un oximoron: insatiabilis satietate.
39. Mat. 25:21.
40. Cf. Luc. 15:14. Sfârşitul Cărţii a II‐a revine simetric spre începuturile ei. Rătăcirile
adolescenţei sunt repudiate şi definite metaforic în raport cu motivul
evanghe lic al fiului risipitor. „Ţinutul lipsei şi al rătăcirii“ este pustiul sufletesc
în care se află tânărul Augustin, îndepărtat de la „moştenirea“ Părintelui ceresc.
Cartea a IiI‐a
1. În original, o figură etimologică: secretiore indigentia oderant me minus indigentem.
2. bernhart, p. 859, se întreabă dacă fraza nu conţine cumva o aluzie la reproşul
pe care maniheii îl făceau la adresa Vechiului Testament; în speţă, ar putea