Sfantul-Augustin_Confesiuni

744 note
74. În repertoriul retoricii clasice prin barbarism se înţelegea o greşeală de ordin
lexical, iar solecismul privea mai ales abaterile de la normele gramaticale.
75. Cf. Ps. 103:8 şi 86:15.
76. Cf. Ps. 16:11, 27:8 şi 42:3.
77. Pe lângă o trimitere destul de clară la parabola evanghelică a fiului risipitor,
Orsa, p. 24, nota 7, identifică în acest pasaj şi un ecou intertextual din Plotin,
Enneades, I, vi, 16–27, unde sunt descrise treptele contemplării interioare.
78. Forma omines, fără h‐ul iniţial cerut de pronunţia clasică academică, repre zenta
o rostire populară, neîngrijită şi neconformă regulilor gramaticale. Respingând
ca pe o pedanterie excesivă şi aridă obstinaţia retorilor de a vorbi o latină clasică
pură, Sf. Augustin ne oferă aici o preţioasă atestare de fonetică istorică: în secolul
al IV‐lea, dispariţia aspiraţiei iniţiale în cuvinte ca homo, honor, hospes etc.
era un feno men generalizat în latina vorbită.
79. Ps. 31:23.
80. Mat. 19:14.
Cartea a II‐a
1. Textul original conţine o metaforă silvestră: silvescere ausus sum variis et umbro sis
amoribus, literal: „am îndrăznit să mă împăduresc în iubiri diferite şi umbroase“.
2. Cf. Dan. 10:8.
3. Tema iubirii va fi reluată pe larg mai jos, III, ii, 3.
4. În metafora spinilor ca semn al iubirii trupeşti degradante, atribuite omului
după izgonirea din Paradis, pot fi recunoscute aluzii fie la o secvenţă din discursul
pedepsitor al lui Iahwe la căderea în păcat a lui Adam („pământul …
spini şi pălă midă să‐ţi aducă şi să mănânci din buruienile câmpului“ – Fac.
3:18), fie la una din promisiunile eshatologice ale lui Isus Hristos: „Căci la
înviere cei ce înviază nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui
Dumnezeu, în cer“ (Mat. 22:30).
5. „Norii“ sunt pentru Sf. Augustin o metaforă, de sorginte biblică, prin care se înţeleg
oamenii pe care Dumnezeu îi alege pentru a se adresa oamenilor: „Ce sunt
norii? Propovăduitorii cuvântului lui Dumnezeu“ (Enarrationes in Psalmos, 35:8).
6. 1 Cor. 7:8.
7. 1 Cor. 7:1.
8. 1 Cor. 7:32–33.
9. remarcăm aici încă unul din multele complexe metaforice cu conţinut ero tic
referitoare la relaţia dintre suplicantul care se confesează şi Dumnezeu. Aluzia la
jertfirea bărbăţiei reprezintă o trimitere directă la un pasaj enigmatic din Mat.
19:12: „Sunt fameni pe care oamenii i‐au făcut fameni şi sunt fameni care s‐au
făcut fameni pe sine, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate să înţeleagă, înţeleagă.“