Sfantul-Augustin_Confesiuni

Cartea I 741
51. Găsim aici o primă interpretare a atributelor botezului. Creştină ferventă, Sfânta
Monica întrerupe ceremonia botezului de teamă să nu compromită fiinţa spirituală
a fiului său. „Ţărâna“ (terra) reprezintă ipostaza carnală a omului, pe
când „chipul“ (effigies) – amprenta divină care „întruchipează“ (formare) materia.
Această viziune asupra botezului se lămureşte în Confesiuni, XIII, xii, 13,
unde Sf. Augustin propune o interpretare mistică şi alegorică a primelor trei
versete din Biblie (Fac. 1:1–3). La fel cum pământul „netocmit şi gol“ de dinaintea
Creaţiei a primit prin voinţa divină o formă, tot aşa, prin botez, omul îl
primeşte pe Isus Hristos deo potrivă ca spirit şi ca trup (spiritales et carnales ecclesiae
tuae); înainte de botezul în Hristos, când primeşte o „formă a învăţăturii“
(forma doctrinae), fiinţa de lut a omu lui este invizibilă şi dezorganizată (invisibilis
et incomposita).
52. Cf. Mat. 10:30.
53. Este exprimată aici o idee bine conturată în gândirea Sf. Augustin: păcatul îşi
are prin sine însuşi propria pedeapsă. În bunătatea lui nesfârşită, nu Dumnezeu
îşi schimbă atitudinea faţă de păcătos. În De Trinitate, V, xvi, 17, Augustin
arată că, aşa cum lumina este orbitoare pentru privirile slabe şi mângâietoare
pentru privi rile puternice, tot astfel şi Dumnezeu, rămânând mereu acelaşi, este
mânie insupor tabilă pentru cei răi şi iubire îngăduitoare pentru cei buni.
Păcatul şi pedeapsa aparţin aşadar interiorului sufletesc al fiecărei persoane.
Întrucât Dumnezeu nu poate fi ofensat în nici un fel (vezi infra, III, viii, 16),
când ne referim la „mânia“ lui, avem de fapt în vedere emoţiile trăite de noi în
legătură cu propriile păcate (cf. şi Enchiridion, X, 33).
54. Că Sf. Augustin cunoştea destulă greacă pentru a putea citi în original şi a
comenta scrierile filozofilor greci sau textele sacre (Septuaginta şi Noul
Testament) este un fapt dovedit nu doar de scrierile sale polemice, între care
mai ales De civi tate Dei, ci şi de frecventele cuvinte sau sintagme greceşti invocate
ca exemple mai ales în scrierile din tinereţe (De dialectica, De quantitate
animi, De Magistro etc.). Totuşi, aici, ca şi în alte părţi, Sf. Augustin susţine
contrariul. De exemplu, în scrierea polemică Contra litteras Petiliani, II, xxxviii,
91, el afirmă tranşant că limba greacă a învăţat‐o foarte puţin, aproape deloc
(Et ego quidem Graecae linguae perparum assecutus sum, et prope nihil). Dacă
luăm în seamă însă dragostea sa măr turisită – chiar şi în acest pasaj – pentru
limba latină, ne putem întreba dacă această declaraţie a sa nu ar putea fi înţeleasă
ca un fel de prim pas conştient spre sublinierea particularismului creştinismului
latin, care, în secolele următoare, va căpăta şi accente doctrinare mai
acute. În legătură cu cunoştinţele de limbi străine ale Sfântului Augustin se
poate consulta O. Rottmanner, „Zur Sprachkenntnis des heiligen Augustins“,
în Tübinger Theologischen Quartalschrift, 1895, pp. 269 şi urm.
55. După învăţarea scrisului şi a cititului cu primul magister, şcolarul era dat pe
mâna acestor grammatici, care îi familiarizau pe învăţăcei cu textele clasice,