Sfantul-Augustin_Confesiuni

738 note
în tradiţia teologică occidentală. Toma d’Aquino, Summa Theologica, I, xx, 7,
citează în acest sens din Augustin, De Verbo Domini, XXXVIII, 3: „A‐l atinge
pe Dumnezeu cu spiritul într‐un fel oarecare reprezintă cea mai mare bucurie.“
16. Cf. Iov, 9:5. Aici, ca şi în multe alte locuri, textul din Itala (vechea ver siune
latină a Bibliei, realizată înainte ca Sf. Ieronim să fi publicat versiunea sa revizuită,
cunoscută mai târziu sub numele de Vulgata), întrebuinţată de Augustin,
diferă de cel din Vulgata. În Vulgata, textul din Cartea lui Iov sună astfel: Qui
transtulit montes, et nescierunt – „El mută munţii din loc şi ei nu prind de veste“
(Radu–Gal.). Echivalarea alegorică a celor trufaşi cu munţii este propusă de
altfel, în mod expres de Augustin în comentariul său la Cartea lui Iov (Adnotationes
in Iob, 9).
17. Sensul acestei formulări aforistice este următorul: orice discurs pe tema Logosului,
dacă este desfăşurat în afara doctrinei creştine, este inutil. Cf. şi Sermones,
CXVII, 15: De Verbo tanta et multa diximus, et nihil dignum diximus – „Despre
Cuvânt am spus lucruri atât de diferite şi atât de multe, şi totuşi nu am spus
nimic demn [de reţinut]“.
18. Ps. 35:3.
19. Cf. Ps. 19:13.
20. Cf. Ps. 116:10.
21. Cf. Ps. 32:5.
22. Cf. Ps. 27:12.
23. Ps. 130:3.
24. Credinţa în preexistenţa sufletului înainte de naştere este la Augustin de la sine
înţeleasă. Ea apare exprimată din nou în I, vi, 9, III, iv, 8 şi X, xx, 29. Detalii
referitoare la credinţa în preexistenţa sufletului la Augustin pot fi găsite la
Étienne Gilson, Introduction à l’étude de Saint Augustin, Paris, 1929, p. 65.
25. un oximoron asemănător, obţinut prin alternarea expresiilor vita mortalis/mors
vitalis, regăsim în De civitate Dei, XIII, 10.
26. Subtile disocieri de ordin psihologic cu privire la predominanţa, în prima copilărie,
a plăcerilor senzoriale regăsim în De Trinitate, XIV, 5, unde starea
copil ului sugar este descrisă ca un stadiu premergător autenticei conştiinţe de
sine: Mens […] non ignorare se potest sed cogitare se non potest – „Spiritul […]
nu se poate ignora, dar nici nu se poate gândi pe sine“.
27. Sf. Augustin dovedeşte multă acuitate în observarea manifestărilor psiholo gice
tipice fiecărei vârste. Ceea ce îl interesează constant este comunicarea prin
semne. În acest loc avem un prim pasaj din Confesiuni în care procesul semiologic
este des cris în termeni şi prin concepte specifice: a‐şi arăta dorinţele (ostendere
voluntates), interior/exterior (intus/foris), simţuri (sensus), semne (signa)
etc. Raporturile copilu lui cu exteriorul sunt descrise în termenii comunicării
lingvistice: dorind să exprime ceea ce se află în interiorul său (intus) către oamenii
mari din exterior (foris), copilul emite semne (signa) adresate simţurilor