Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – I 71
18
însoţită de o febră puternică, ai văzut, Dumnezeul meu – căci erai deja
ocrotitorul meu – cu ce avânt sufletesc şi cu câtă credinţă am cerut botezul
întru Hristos, Dumnezeul şi Domnul meu, apelând la evlavia mamei
mele întru carne şi la cea a Bisericii tale, mama noastră, a tuturor.
Foarte tulburată, dorind parcă şi cu mai mare înflăcărare în inima ei
curată să mă nască din nou pentru mântuirea veşnică, mama mea se
frământa grăbită ca să fiu iniţiat întru cuminecarea mântuitoare şi să fiu
scăldat în apă sfinţită, mărturisindu-te pe tine, Doamne Isuse, pentru
iertarea păcatelor, când, deodată, iată că m-am simţit înzdrăvenit. Atunci
purificarea mea a fost amânată, ca şi cum, întorcându-mă la viaţă, trebuia
neapărat să mă întinez din nou; cei din jurul meu socoteau că, de bună
seamă, vina mea ar fi fost mult mai mare şi mai primejdioasă decât înainte
dacă, după Sfântul botez, aş fi recăzut în cloaca păcatelor.
Şi astfel, deja credeam în tine, împreună cu mama şi cu întreaga noastră
familie, în afară de tatăl meu, care nu putea totuşi să înfrângă în mine
dreapta tărie a evlaviei materne, nici să mă facă să nu cred în Hristos, după
cum nici el însuşi nu credea încă. Mama se zbuciuma dorind să-mi fii părinte
mai degrabă tu, Dumnezeul meu, decât el; iar pentru aceasta ai ajutat-o
tu, Doamne, să-şi biruiască bărbatul, căruia, deşi era mult mai bună
decât el, i se supunea în toate, tocmai prin acest fapt supunându-se ţie, care
ai poruncit supunerea femeii faţă de bărbat.
Te rog să-mi spui, Dumnezeul meu, aş vrea să ştiu – dacă aceasta este şi
voinţa ta –, aş vrea să ştiu pe ce temei a fost amânată atunci botezarea mea.
Oare a fost sau nu spre binele meu că frâiele păcatului au fost, ca să zic aşa,
slăbite? Cum se face că până şi acum îmi răsună în auz, de peste tot, spusele
unora şi ale altora: „Lasă-l în pace să facă ce vrea! Nu este încă botezat.“ Şi
totuşi, atunci când este vorba despre salvarea corpului nu spunem: „Lasă-l
în pace să se rănească mai departe! Încă nu s-a însănătoşit.“ Pentru mine ar
fi fost cu mult mai bine să mă însănătoşesc şi repede, dar aceasta să se petreacă
şi prin râvna mea şi a alor mei, în aşa fel încât mântuirea sufletului
meu să fie pusă la adăpost sub ocrotirea ta, tu, care mi-ai dăruit-o.
Într-adevăr, mult mai bine ar fi fost aşa. Dar mama mea prevăzuse tot
valul de ispite ameninţătoare care se întrezăreau la sfârşitul copilăriei şi a
voit să pună în primejdie mai degrabă ţarina fiinţei mele, din care mai
târziu să mă pot întruchipa, decât însuşi acest chip sfânt 51 .