Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XIII 681
Să nu luaţi chipul acestui veac, ci schimbaţi‐vă înfăţişarea prin înnoirea
gândirii voastre! 83 şi Nu fiţi copii ca înţelegere, dar fiţi copii când este vorba
de răutate, ca să fiţi desăvârşiţi la minte! 84 şi O, galateni fără minte, cine
v‐a fermecat? 85 Dar deja nu mai este glasul Apostolului, ci este glasul tău
care ne strigă, căci tu ai trimis din înaltul cerului Sfântul tău Duh, prin
Acela 86 care s‐a urcat până la cer şi a deschis vâltorile darurilor tale pentru
ca năvala râului să înveselească cetatea ta 87 .
Pentru Acela suspină prietenul mirelui 88 care are deja adânc în sine primele
roade ale Duhului, dar care încă oftează în adâncul său în aşteptarea înfierii
şi a răscumpărării trupului său 89 . Pentru Acela suspină, căci este un
mădular al Miresei sale 90 , pe Acela îl iubeşte cu înflăcărare, căci este prietenul
mirelui 91 , da, pe Acela îl iubeşte cu înflăcărare, şi nu pe sine însuşi,
deoarece nu prin propriul său glas, ci prin glasul cataractelor tale cheamă
celălalt abis 92 pentru care se teme, în marea sa dragoste pentru Hristos. Se
teme ca nu cumva, după cum şarpele a amăgit‐o pe Eva cu viclenia lui, tot
aşa să se strice şi cugetele lor de la neprihănirea 93 care se află în Mirele nostru,
Singurul tău Născut. Dar cât de mare va fi strălucirea acelei Lumini,
când îl vom vedea aşa cum este el 94 şi vor fi lăsate în urmă acele lacrimi care
au devenit pâinea mea, ziua şi noaptea, când ni se pune zilnic întrebarea:
Unde este Dumnezeul tău? 95
capitolul al xiv‐lea
Sufletul omenesc poartă încă în el
strigătul păcatului
15
Şi eu pun întrebarea: „Dumnezeul meu, unde eşti?“ Şi iată răspunsul!
Respir pentru o clipă mireasma ta când îmi revărs sufletul asupra mea
însumi, într‐un strigăt de bucurie, mărturisind slava ta asemenea unui om
aflat în sărbătoare 96 . Dar sufletul meu este încă trist, deoarece se prăbuşeşte
din nou şi devine un abis sau, mai degrabă, îşi dă seama că este încă
un abis. Credinţa mea, pe care ai aprins‐o în noapte ca pe o făclie înaintea
paşilor mei, îi spune sufletului meu: De ce eşti trist, sufletul meu, şi de
ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Domnul! 97 Cuvântul lui este ca o făclie 98
pentru paşii tăi. Nădăjduieşte şi perseverează până se va scurge noaptea
care este mama nelegiuiţilor, până va trece mânia Domnului, noaptea