Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XIII 673
deasupra a tot ce este în mişcare. Dacă nu ar fi fost aşa, chiar şi acel cer
al cerului 41 nu ar fi fost în sine altceva decât un abis plin de întuneric;
acum însă, el este lumină întru Domnul 42 .
Chiar şi prin jalnica nelinişte a spiritelor prăbuşite care, despuiate de
veşmântul Luminii tale, îşi dezvăluie propriile lor întunecimi, tu ne faci
să înţelegem ce fiinţă nobilă este creatura ta raţională, deoarece nimic
altceva decât tu însuţi nu‐i este în nici un fel de ajuns pentru a‐şi dobândi
fericirea şi odihna; prin sine însăşi ea nu şi le poate dobândi. Căci tu,
Dumnezeul nostru, vei lumina întunericul nostru 43 . Din tine se naşte
veşmântul nostru de lumină, iar întunericul nostru va fi asemenea zilei la
amiază 44 .
Dăruieşte‐mi‐te, Dumnezeule, regăseşte‐ţi locul în mine! Iată, te iubesc,
dar dacă iubirea mea este prea mică, dă‐mi puterea să te iubesc mai mult.
Nu pot să măsor iubirea mea ca să aflu cât îmi lipseşte spre a‐mi fi de
ajuns pentru ca viaţa mea să alerge către îmbrăţişările tale şi să nu se mai
desprindă de tine, până se va adăposti în tainica locuinţă a înfăţişării tale 45 .
Tot ceea ce ştiu este că, pentru mine, totul nu înseamnă decât rău dacă
tu nu eşti prezent nu doar în mine însumi, ci şi în afara mea, şi că orice
bogăţie, dacă nu este Dumnezeul meu, înseamnă de fapt sărăcie.
capitolul al ix‐lea
Iubirea aşază sufletul la locul care i se cuvine
10
Dar oare Tatăl şi Fiul nu se purtau şi ei pe deasupra apelor?
Dacă ne gândim la această plutire ca la mişcarea unui corp în spaţiu,
atunci acest lucru nu se poate afirma nici despre Sfântul Duh; dacă avem
însă în gând superioritatea absolută a divinităţii imuabile, aflată deasupra
a tot ce este schimbător, atunci şi Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh se purtau
pe deasupra apelor.
De ce atunci în Scriptură se vorbeşte doar de Sfântul Duh? De ce doar despre
el se vorbeşte ca şi cum s‐ar fi aflat într‐un loc care nu există? De ce doar
despre el se spune că ar fi un dar al tău 46 ? În acest dar al tău ne găsim odihna,
în el ne bucurăm 47 de tine. Această odihnă este locul regăsirii noastre.
Către acest loc ne înalţă iubirea, într‐acolo bunul tău Duh ridică umilinţa
noastră, răpind‐o de la porţile morţii 48 . În voinţa cea bună 49 ne aflăm pacea.