11.01.2022 Views

Sfantul-Augustin_Confesiuni

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

confesiuni – XIII 669

pentru ca prin Lumina lui să devină vie şi frumoasă şi să devină cerul

acelui cer care a fost creat după aceea între apa cea de deasupra şi apa cea

de dedesubt 25 .

Vorbind despre aceste lucruri, prin numele Dumnezeu, cel care le‐a creat

pe toate, înţelegeam deja pe Tatăl, iar prin numele început, prin care el

le‐a creat, înţelegeam pe Fiul; având credinţa pe care o aveam, şi anume

că Treimea este Domnul meu, căutam acest adevăr în cuvintele sfinte ale

Scripturii şi, iată, am găsit scris că Duhul tău se purta pe deasupra apelor 26 .

Şi iată, aceasta este Treimea, Dumnezeul meu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,

Creatorul întregii creaturi.

capitolul al vi‐lea

Despre înţelesul Sfântului Duh în Cartea Facerii

7

O, Lumină care ne arăţi adevărul, către tine îmi deschid inima, cu teamă

ca de la ea să nu învăţ lucruri deşarte, te rog, împrăştie întunericul din

inima mea şi spune‐mi din ce cauză, da, te implor în numele Iubirii,

mama noastră 27 , spune‐mi din ce cauză Sfânta Scriptură a menţionat

Sfântul Duh doar după ce a numit cerul, pământul nevăzut şi netocmit

şi întunericul de deasupra abisului? Nu cumva pentru că trebuia ca prezenţa

lui să fie sugerată în aşa fel încât să se poată spune că „se purta pe

deasupra“, formulare care nu ar fi fost cu putinţă dacă nu s‐ar fi amintit

mai întâi ce se poate înţelege prin lucrul pe deasupra căruia Duhul tău se

purta? El nu se purta nici pe deasupra Tatălui, nici pe deasupra Fiului,

iar cuvântul a se purta nu ar fi putut fi întrebuinţat cu îndreptăţire dacă

Duhul s‐ar fi purtat pe deasupra neantului. A fost deci necesar să se numească

mai întâi lucrul pe deasupra căruia Duhul se purta şi apoi el însuşi,

care nu trebuia amintit altfel decât afirmându‐se că se purta pe deasupra

a ceva. Întrebarea este, aşadar, de ce a trebuit ca prezenţa Duhului Sfânt

să nu fie sugerată altfel decât afirmând că se purta pe deasupra unui lucru.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!