Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XIII 669
pentru ca prin Lumina lui să devină vie şi frumoasă şi să devină cerul
acelui cer care a fost creat după aceea între apa cea de deasupra şi apa cea
de dedesubt 25 .
Vorbind despre aceste lucruri, prin numele Dumnezeu, cel care le‐a creat
pe toate, înţelegeam deja pe Tatăl, iar prin numele început, prin care el
le‐a creat, înţelegeam pe Fiul; având credinţa pe care o aveam, şi anume
că Treimea este Domnul meu, căutam acest adevăr în cuvintele sfinte ale
Scripturii şi, iată, am găsit scris că Duhul tău se purta pe deasupra apelor 26 .
Şi iată, aceasta este Treimea, Dumnezeul meu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
Creatorul întregii creaturi.
capitolul al vi‐lea
Despre înţelesul Sfântului Duh în Cartea Facerii
7
O, Lumină care ne arăţi adevărul, către tine îmi deschid inima, cu teamă
ca de la ea să nu învăţ lucruri deşarte, te rog, împrăştie întunericul din
inima mea şi spune‐mi din ce cauză, da, te implor în numele Iubirii,
mama noastră 27 , spune‐mi din ce cauză Sfânta Scriptură a menţionat
Sfântul Duh doar după ce a numit cerul, pământul nevăzut şi netocmit
şi întunericul de deasupra abisului? Nu cumva pentru că trebuia ca prezenţa
lui să fie sugerată în aşa fel încât să se poată spune că „se purta pe
deasupra“, formulare care nu ar fi fost cu putinţă dacă nu s‐ar fi amintit
mai întâi ce se poate înţelege prin lucrul pe deasupra căruia Duhul tău se
purta? El nu se purta nici pe deasupra Tatălui, nici pe deasupra Fiului,
iar cuvântul a se purta nu ar fi putut fi întrebuinţat cu îndreptăţire dacă
Duhul s‐ar fi purtat pe deasupra neantului. A fost deci necesar să se numească
mai întâi lucrul pe deasupra căruia Duhul se purta şi apoi el însuşi,
care nu trebuia amintit altfel decât afirmându‐se că se purta pe deasupra
a ceva. Întrebarea este, aşadar, de ce a trebuit ca prezenţa Duhului Sfânt
să nu fie sugerată altfel decât afirmând că se purta pe deasupra unui lucru.