Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XIII 667
capitolul al iv‐lea
Dumnezeu nu a avut nevoie să‐şi găsească
împlinirea în Creaţie
5
Aşadar, de vreme ce binele tău se află în tine însuţi, ce ar fi putut lipsi
acestui Bine chiar dacă toate aceste creaturi ale tale nu ar fi existat sau ar
fi rămas lipsite de formă? Tu nu le‐ai creat fiindcă ai avut nevoie de ele,
ci din deplinătatea bunătăţii tale; le‐ai strâns laolaltă şi le‐ai dat o formă,
dar nu pentru ca bucuria ta să se împlinească prin ele 16 . Ţie, care eşti
desăvârşit, ţi‐a displăcut imperfecţiunea lor şi le‐ai desăvârşit ca să‐ţi placă,
dar ai făcut aceasta nu pentru că ai fi fost imperfect şi doar prin perfecţiunea
lor ai fi putut să atingi perfecţiunea. Duhul tău cel bun se purta pe
deasupra apelor 17 , dar nu era purtat de acestea ca şi cum s‐ar fi odihnit pe
ele. Când spunem că Duhul tău „se odihneşte“ în unii oameni 18 , înţelegem
de fapt că Duhul tău le îngăduie acestora să se odihnească în el.
Voinţa ta incoruptibilă şi neschimbătoare, suficientă sieşi, se purta de fapt
pe deasupra vieţii pe care tocmai o creaseşi; pentru această viaţă a trăi pur
şi simplu şi a trăi fericit nu înseamnă unul şi acelaşi lucru, deoarece ea
trăieşte chiar şi când pluteşte în întunericul său; nu‐i rămâne deci altceva
decât să se întoarcă spre Acela care a creat‐o, să trăiască din ce în ce mai
aproape de Izvorul vieţii şi să vadă lumina în Lumina lui 19 , pentru a‐şi
găsi astfel desăvârşirea, iluminarea şi fericirea.
capitolul al v‐lea
Înţelesul Sfintei Treimi apare încă
din primele versete ale Scripturii
6
Iată, în aceste versete îmi apare, sub formă de alegorie 20 , Treimea, care
eşti tu însuţi, Dumnezeul meu, pentru că tu, Tatăl, ai creat cerul şi pământul
21 prin începutul 22 înţelepciunii noastre, care este înţelepciunea ta,
născută din tine, asemenea ţie şi co‐eternă cu tine, adică prin Fiul tău 23 .
Am vorbit îndelung despre cerul cerului, despre pământul cel nevăzut şi
netocmit şi despre abisul cel întunecat 24 , înţelese ca o revărsare rătăcitoare
şi instabilă, ca o lipsă de formă a creaturii spirituale, care ar fi rămas în
această stare dacă nu s-ar fi întors către Acela de la care purcede orice viaţă,