Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XII 653
Dumnezeu pre‐există tuturor lucrurilor; prin prioritate din punctul de vedere
al timpului se poate înţelege, de exemplu, floarea în raport cu fructul;
prin prioritate din punctul de vedere al evaluării înţelegem, de exemplu,
fructul în raport cu floarea; în sfârşit, pentru prioritatea din punctul de
vedere al originii avem exemplul sunetului în raport cu întregul cântec.
Dintre aceste patru feluri de prioritate pe care le‐am amintit, primul şi al
patrulea sunt foarte greu de înţeles, pe când al doilea şi al treilea se înţeleg
mai uşor. Căci contemplarea ta este foarte rară, Doamne, şi este foarte
greu pentru oameni să discearnă veşnicia ta, care, rămânând în sine neschimbătoare,
creează lucrurile schimbătoare, având astfel prioritate faţă
de acestea. Şi apoi câţi au atâta ascuţime de spirit să fie în stare să priceapă
fără mare efort prioritatea sunetului faţă de cântec? Căci cântecul este un
sunet înzestrat cu formă şi, cu toate că un lucru poate exista şi lipsit de
formă, forma nu poate fi totuşi atribuită unui lucru care nu există! Astfel,
materia este anterioară faţă de lucrul constituit din ea, dar nu în sensul
că materia ar crea ea însăşi ceva, cu atât mai mult, cu cât ea are un rol mai
degrabă pasiv, şi nici în sensul unei anteriorităţi temporale. Căci nu emitem
într‐o primă etapă nişte sunete fără formă, care nu alcătuiesc un
cântec, pentru ca apoi, într‐o a doua etapă, să le îmbinăm şi să le modelăm
în forma unui cântec, aşa cum facem cu lemnul, când confecţionăm
o ladă, sau cu argintul când făurim un vas. Materiale precum lemnul şi
argintul precedă în timp, într‐adevăr, forma obiectelor făurite din ele. În
privinţa cântecului nu se petrece ceva asemănător. Atunci când intonăm
un cântec, sunetul care se aude este cântecul însuşi, nu este mai întâi
auzit ca un sunet inform care primeşte apoi formă într‐un cântec. Un
astfel de sunet, îndată ce a fost emis, dispare fără să lase în urmă nimic
care să poată fi preluat şi armonizat prin meşteşugul artistului. Şi astfel,
cântecul se desfăşoară prin chiar sunetul său, iar sunetul este materia lui.
Pentru a deveni cântec, sunetul primeşte o formă: De aceea, după cum
spuneam mai sus, sunetul, care este materia, precedă cântecul, care este
forma. Nu este vorba despre o prioritate în privinţa forţei creatoare, căci
nu sunetul este cel care creează cântecul, ci el se află depozitat în corpul
cântăreţului, la îndemâna sufletului acestuia, care îl transformă în cântec.
Nu este vorba nici despre o prioritate în privinţa timpului, căci sunetul
este emis în acelaşi timp cu cântecul însuşi. Nu este vorba, de asemenea,
nici de o prioritate în privinţa evaluării 140 , deoarece sunetul nu este