Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XII 651
este desemnată o entitate spirituală înzestrată cu formă, iar prin cuvântul
pământ este desemnată natura lipsită de formă a materiei corporale.
Există însă diferenţe de păreri şi între aceia care prin numele cer şi pământ
înţeleg materia încă informă, din care urmează să primească o formă
cerul şi pământul: unul crede că este vorba despre materia din care vor fi
plăsmuite atât creatura inteligibilă, cât şi cea perceptibilă cu simţurile,
altul este de părere că ar fi vorba despre materia din care va ieşi doar
această alcătuire corporală şi sensibilă care cuprinde în uriaşa sa îmbrăţişare
toate fiinţele vizibile şi perceptibile cu simţurile.
Tot astfel, au păreri diferite în amănunt aceia care cred cu toţii că, în
pasajul respectiv, cuvintele cerul şi pământul denumesc creaturile deja
organizate şi aşezate la locurile lor: unul are în vedere lumea invizibilă şi
pe cea vizibilă, altul se gândeşte doar la lumea vizibilă în care admirăm
cerul plin de lumină şi pământul acoperit cu neguri, împreună cu toate
cele pe care le cuprind.
capitolul al xxix‐lea
Despre unele interpretări care nu pot fi acceptate
în întregime. Relaţia dintre materie şi formă
40
Însă acela care prin expresia la început a creat nu înţelege altceva decât „mai
întâi a creat“ nu are altă soluţie de a rămâne în limitele adevărului decât
ca prin cuvintele cerul şi pământul să înţeleagă materia cerului şi a pământului,
adică a Creaţiei în întregimea ei, atât inteligibilă, cât şi corporală.
Căci, dacă prin această expresie ar înţelege lumea deja înzestrată cu formă,
pe bună dreptate ar putea fi întrebat: „Dacă Dumnezeu a creat o asemenea
lume, ce a mai făcut el după aceea?“ De vreme ce Creaţia lumii este completă,
nu‐i va mai rămâne nimic să fie creat, şi atunci acest om se va găsi
în situaţia neplăcută să fie întrebat: „Cum putem spune că lumea a fost
creată mai întâi, dacă după aceea nu a mai fost creat nimic?“
Dacă, dimpotrivă, acest preopinent afirmă că Dumnezeu a creat mai întâi
materia informă şi apoi i‐a dat o formă, aceasta nu este o părere absurdă,
însă cu condiţia ca el să fie în stare să discearnă ce anume are prioritate din
punctul de vedere al veşniciei, al timpului, al evaluării 139 şi al originii. Prin
prioritate din punctul de vedere al veşniciei înţelegem, de exemplu, că