Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XII 647
singur fiecare dintre aceste şuvoaie care, pornite din acelaşi izvor, se îndreaptă
spre direcţii diferite, tot aşa şi din relatarea celui ales să împartă 129
cuvintele tale, la care urmează să se adape atâţia interpreţi, izvorăsc printr‐o
îngustă deschizătură de cuvinte şuvoaiele limpezi ale adevărului; de
aici, atât cât este el în stare să înţeleagă, îşi trage fiecare partea sa de
adevăr, pe care o desfăşoară apoi în largi meandre de cuvinte.
Alţii, când citesc sau aud cuvintele scrise de Moise, şi‐l imaginează pe
Dumnezeu ca pe un fel de om sau ca pe un fel de alcătuire corporală
înzestrată cu o putere nelimitată care, luând o hotărâre oarecum nouă şi
neaşteptată, ar fi creat, în afara sa şi, ca să spunem aşa, de la distanţă cerul
şi pământul, cele două corpuri, unul deasupra şi altul dedesubt, în care
sunt cuprinse toate celelalte lucruri. Când aud rostindu‐se cuvintele: Şi
Dumnezeu a zis: Să se facă acest lucru! 130 , iar acel lucru s‐a făcut, ei îşi
imaginează nişte cuvinte care au un început şi un sfârşit, care au o sonoritate
la un moment dat şi apoi încetează să mai sune; îşi imaginează că
imediat ce un cuvânt a fost rostit îşi începe existenţa lucrul pe care cuvântul
respectiv l‐a chemat la existenţă; şi alte gânduri care le vin în minte
sunt afectate în acelaşi chip de ataşamentul lor la lucrurile corporale.
Aceşti oameni sunt încă nişte copii ataşaţi simţurilor 131 ; atâta vreme cât,
în slăbiciunea lor, ei se lasă purtaţi de stilul umil al cuvintelor Scripturii
ca la sânul unei mame, clădirea mântuirii lor se înalţă mereu, cu ajutorul
credinţei, care îi face să rămână absolut siguri de faptul că Dumnezeu a
creat toate fiinţele a căror minunată varietate ei o percep cu simţurile
peste tot în jurul lor.
Dar dacă vreunul dintre ei, dispreţuind în trufaşa lui slăbiciune cuvintele
Scripturii pentru pretinsa lor grosolănie 132 , se aruncă nebuneşte în afara
cuibului în care a fost hrănit, atunci vai, nefericitul, se prăbuşeşte! Doamne,
Dumnezeule, ai milă de el, pentru ca trecătorii să nu‐l calce în picioare pe
acest pui căruia încă nu i-au crescut penele! Trimite un înger al tău 133 ca
să-l pună înapoi în cuib şi să trăiască până va fi în stare să zboare.