11.01.2022 Views

Sfantul-Augustin_Confesiuni

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

confesiuni – XII 645

capitolul al xxvi‐lea

Dacă ar fi fost în locul lui Moise, Augustin ar fi ales

aceeaşi modalitate de a se exprima

36

Şi totuşi, Dumnezeul meu – tu, a cărui măreţie dă măsura umilinţei mele,

tu, odihna chinurilor mele, care asculţi mărturisirile mele şi îmi ierţi

păcatele –, întrucât îmi porunceşti să‐l iubesc pe aproapele meu ca pe

mine însumi, nu pot crede că Moise, preacredinciosul tău slujitor, a primit

de la tine un dar mai mic decât acela pe care l‐aş fi râvnit şi l‐aş fi

dorit eu însumi, dacă m‐aş fi născut în vremea când s‐a născut el şi dacă

m‐ai fi ales pe mine în locul lui ca să te slujesc cu inima şi cu limba mea

şi să împart oamenilor Scripturile care, atât de mult timp după ce au fost

scrise, sunt atât de folositoare tuturor neamurilor şi sunt destinate să

triumfe în întreaga lume, prin înaltul prestigiu al autorităţii lor, asupra

cuvintelor oricărei doctrine inspirate de minciună şi de orgoliu.

Dacă aş fi fost Moise, aş fi voit – căci nu suntem oare cu toţii făcuţi din

acelaşi lut? 127 Şi ce ar fi omul dacă nu ţi‐ai aminti tu de el? 128 –, aşadar,

dacă aş fi fost Moise şi dacă mi‐ai fi dat însărcinarea să scriu Cartea Facerii,

aş fi dorit să‐mi dăruieşti o asemenea capacitate de a mă exprima şi un

asemenea fel de a alcătui discursul, încât nici chiar acei cititori care nu ar

fi fost încă în stare să înţeleagă cum a creat Dumnezeu lumea să nu îmi

fi respins afirmaţiile ca fiind deasupra puterii lor de înţelegere; iar cei care

ar fi avut deja putinţa de a înţelege să fi descoperit în cuvintele simple ale

slujitorului tău, fără nici o omisiune, orice concluzie adevărată la care ar

fi ajuns ei înşişi, prin propria lor gândire; în sfârşit, dacă un altul ar fi

descoperit, în lumina adevărului, un alt înţeles, acesta să fi putut şi el să‐şi

recunoască părerea în aceleaşi cuvinte ale mele.

capitolul al xxvii‐lea

În aparenta ei simplitate, Sfânta Scriptură

admite nenumărate interpretări. Pentru oamenii simpli,

Scripturile sunt asemenea unui cuib protector

37

După cum, curgând printr‐o albie îngustă, un izvor este mai bogat în apă

şi, prin şuvoaiele pe care le alimentează, udă spaţii mai largi decât ar uda

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!