Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XII 643
35
ca pe un bun personal, dacă nu vrem să fim lipsiţi de el 119 . Oricine îşi
revendică pentru sine ceea ce tu ai dat spre folosul tuturor şi vrea să fie
doar al lui ceea ce aparţine tuturor va fi izgonit de la această moştenire
comună către averile sale, adică de la adevăr către minciună; căci cine
spune o minciună vorbeşte din ceea ce este doar al său 120 .
Ascultă, preabunule Judecător, Dumnezeule, tu, care eşti însuşi Adevărul,
ascultă ce voi spune celui care mă contrazice în această privinţă, ascultă!
Înaintea ta vorbesc şi înaintea fraţilor mei care se folosesc de lege potrivit
legii 121 , adică potrivit scopului ei, care este iubirea. Ascultă şi ia seama la
răspunsul meu dacă îţi este pe plac.
Îi voi adresa aceste cuvinte frăţeşti şi paşnice: Dacă amândoi constatăm
că ceea ce spui tu este adevărat şi, de asemenea, tot amândoi constatăm
că şi ce spun eu este adevărat, te întreb atunci, ce anume ne face să recunoaştem
această coincidenţă? Fireşte, nici eu nu o descopăr în tine, nici
tu în mine, ci amândoi o recunoaştem în acel nestrămutat Adevăr care se
află deasupra minţilor noastre 122 . Aşadar, dacă nu avem păreri diferite cu
privire la această Lumină a Domnului Dumnezeului nostru, de ce să ne
înfruntăm cu privire la gândul aproapelui nostru pe care, oricum, nu
putem să‐l intuim aşa cum contemplăm Adevărul cel nestrămutat? 123
Dacă însuşi Moise ar apărea în faţa noastră şi ar spune: „Acesta a fost
gândul meu“, am crede ce spune fără să şi vedem gândul lui. De aceea, să
nu ne fălim unul faţă de celălalt pentru ce vede fiecare din noi în Scriptură 124 .
Să îl iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, iar pe aproapele
nostru să‐l iubim ca pe noi înşine 125 . Dacă nu credem că Moise a gândit
tot ceea ce a gândit în cărţile sale doar urmând această poruncă a iubirii
înseamnă că îl socotim mincinos pe Dumnezeu 126 , de vreme ce atribuim
slujitorului său, seamăn al nostru, un alt gând decât cel inspirat de
Dumnezeu. Nu vezi ce mare neghiobie ar fi să afirmăm în mod imprudent
că, dintr‐o atât de mare bogăţie de idei adevărate care pot fi scoase din
cuvintele sale, Moise ar fi avut în vedere doar una anume? Nu vezi ce
mare neghiobie ar fi ca prin astfel de dispute primejdioase să jignim acea
iubire în numele căreia Moise a rostit toate cuvintele pe care noi ne străduim
să le explicăm?