Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – I 63
12
de însemnătate, ci socotind că vor dispărea odată cu înaintarea în vârstă;
altfel, nu am avea nici un motiv să le suportăm şi, de aceea, nu le îngăduim
niciodată când le descoperim la oamenii de vârstă matură.
Şi astfel, Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti cel care ai dăruit copilului viaţă
şi un trup pe care, după cum vedem, l-ai înzestrat cu simţuri, l-ai alcătuit
din membre bine întocmite, l-ai împodobit cu un chip frumos şi căruia i-ai
insuflat toate pornirile şi înclinaţiile unei fiinţe vii, ca să se poată păstra întreg
şi nevătămat. Tu, Doamne, îmi porunceşti să te laud pentru toate aceste
daruri, să preamăresc şi să cânt numele tău, o, Preaînalte 39 , căci tu eşti
Dumnezeu atotputernic şi bun, de n-ai fi făcut decât aceste lucruri pe care
nimeni în afară de tine nu le poate face, tu, singurule Dumnezeu, de la care
ne vine orice măsură a lucrurilor, tu, forma supremă, care conferi o întruchipare
tuturor fiinţelor, tu, care le orânduieşti pe toate potrivit legii tale.
Această vârstă pe care nu-mi amintesc că am trăit-o, despre care am mărturii
din partea altora şi pe care mi-o imaginez observându-i pe alţi copii,
deşi toate aceste presupuneri sunt demne de crezare, totuşi îmi vine greu,
Doamne, s-o includ în viaţa ce mi-i dată s-o trăiesc în acest veac. Întrucât
aparţine tenebrelor uitării mele, ea îmi apare asemănătoare acelei vieţi pe
care am petrecut-o în pântecele mamei. Căci, dacă întru fărădelege am
fost zămislit şi întru păcate mama mea m-a hrănit în pântece 40 , unde,
Doamne, spune-mi, Dumnezeul meu, unde şi când am fost nevinovat eu,
robul tău? Dar, iată, las la o parte acel răstimp! Căci ce legătură am eu cu
el, atâta vreme cât nu recunosc în mine nici una din urmele sale?
capitolul al viii-lea
Cele mai vechi amintiri se leagă de învăţarea
spontană a vorbirii
13
Pentru a mă apropia de ceea ce sunt acum, oare nu am trecut din pruncie
spre ceea ce numim copilărie? Sau poate mai degrabă aceasta din urmă a
venit la mine şi a luat locul prunciei? Dar pruncia nu a dat înapoi; încotro
ar fi putut pleca? Cu toate acestea, ea nu mai există. Căci, de la o
vreme, nu mai eram un prunc ce nu vorbeşte, ci devenisem un copil înzestrat
cu vorbire. Îmi amintesc bine acest lucru, dar abia mai târziu
mi-am dat seama cum am început să vorbesc. Nu oamenii mari mă