Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XII 625
25
26
fiindcă oamenii erau aşa de neciopliţi, iar poporul căruia i se adresa era
atât de legat de cele trupeşti, încât nu era cu putinţă să le înfăţişeze, dintre
toate creaţiile lui Dumnezeu, decât pe cele pe care le puteau ei vedea.“
În schimb, preopinenţii mei erau de acord cu mine că, prin expresiile
pământul nevăzut şi netocmit şi abisul plin de întuneric, denumind substanţa
din care toate lucrurile vizibile şi cunoscute de toţi au fost create
şi aşezate în ordine potrivit celor şase zile, putem înţelege, în chipul cel
mai potrivit, materia informă de care vorbeam eu.
Cum adică? 91 Altul ar putea sugera că expresia cerul şi pământul a fost
întrebuinţată la începutul Scripturii pentru a desemna aceeaşi materie
confuză şi fără formă, pentru că din ea a fost creată şi desăvârşită lumea
noastră vizibilă, cu toate făpturile care se manifestă atât de limpede în ea,
lume pe care obişnuim s-o desemnăm prin cuvintele cerul şi pământul.
Iar altul ar putea spune că, în mod destul de potrivit, prin expresia cerul
şi pământul este semnificată tocmai natura, atât vizibilă, cât şi invizibilă,
şi de aceea cele două cuvinte acoperă întreaga Creaţie, pe care Dumnezeu
a creat‐o prin înţelepciunea sa, adică la început; totuşi, de vreme ce toate
lucrurile au fost create nu din substanţa lui Dumnezeu, ci din nimic şi de
vreme ce ele sunt altceva decât Fiinţa în sine 92 – care este Dumnezeu – şi
de vreme ce în ele se găseşte un fel de principiu al schimbării, fie că unele
rămân statornice, precum veşnica locuinţă a lui Dumnezeu, fie că altele
se schimbă mereu, precum sufletul şi corpul omului, materia comună
tuturor acestor lucruri vizibile şi invizibile, materie încă lipsită de formă,
dar pregătită să primească o formă şi din care urmează să fie create cerul
şi pământul – cu alte cuvinte creaţia vizibilă şi invizibilă, dar de data
aceasta deja configurată în două forme –, această materie deci a fost denumită
prin expresiile pământ nevăzut şi netocmit şi întunericul de deasupra
abisului. Trebuie însă făcută distincţia că prin pământul nevăzut şi
netocmit se înţelege materia corporală dinainte de orice determinare prin
vreo formă, iar prin întunericul de deasupra abisului se înţelege materia
spirituală existentă, ca să spunem aşa, înainte ca nestăvilita ei curgere să
fi fost oprită şi înainte ca înţelepciunea să o fi scăldat în lumina ei.
S‐ar mai putea încă susţine, dacă o doreşte cineva, următoarea ipoteză:
Când citim că la început a creat Dumnezeu cerul şi pământul, prin cuvintele
cer şi pământ nu desemnăm două entităţi diferite, vizibile şi invizibile,
deja dotate cu formă şi desăvârşite, ci desemnăm un embrion rudimentar