Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XII 621
un slujitor devotat al lui Dumnezeu, iar despre cărţile lui aveţi credinţa
că sunt sanctuare prin care vorbeşte Sfântul Duh. Sunteţi atunci de acord
că această locuinţă a lui Dumnezeu, cu toate că nu este co‐eternă cu
Dumnezeu, dăinuie totuşi, în felul ei, veşnic în ceruri 77 , acolo unde voi în
zadar căutaţi semne ale schimbării în timp? Nu veţi găsi asemenea semne.
Căci locuinţa lui Dumnezeu, a cărei fericire este de a rămâne pentru totdeauna
strâns unită cu Dumnezeu 78 , se înalţă deasupra oricărei extensii şi
a oricărei nestatornice durate. „Aşa este, după cum spui“, îmi răspundeţi
voi. Atunci ce anume din toate cele pe care le strigă către Dumnezeu inima
mea când aude înlăuntrul ei glasul slavei lui 79 , ce anume până la urmă
susţineţi că este neadevărat? Este cumva ceva fals în afirmaţia mea că a
existat o materie lipsită de formă, în care nu a existat nici o ordine tocmai
pentru că nu a existat nici o formă? Însă acolo unde nu a existat ordine
nu a putut exista nici un fel de succesiune a timpurilor. Şi totuşi, acest
aproape‐neant, în măsura în care nu a fost un neant absolut, a purces şi
el de la Acela de la care purcede orice lucru, oricât de neînsemnat ar fi el.
„Nici acest lucru, spun adversarii mei, nu îl negăm.“
capitolul al xvi‐lea
Începutul prezentării căilor de interpretare
a Sfintei Scripturi. Cu ce fel de adversari
refuză Augustin să discute
23
Nu accept, Dumnezeul meu, să port o discuţie în prezenţa ta decât cu cei
care acceptă că sunt adevărate toate aceste lucruri pe care Adevărul tău le
afirmă înlăuntrul spiritului meu. Cât îi priveşte pe cei care neagă aceste
adevăruri, ei să latre cât doresc, până vor asurzi. Mă voi strădui să‐i conving
să se liniştească şi să deschidă calea spiritului tău către ei. Dacă ei nu doresc
acest lucru şi mă resping, eu însă, Dumnezeul meu, te implor să nu fii mut
faţă de mine 80 . Rosteşte cuvintele Adevărului în inima mea! Numai tu poţi
rosti aceste cuvinte. Îi voi părăsi pe aceşti necredincioşi în afară, să răscolească
pământul şi să‐şi sufle praful în ochi, iar eu mă voi retrage în cămara cea mai
tainică a inimii mele 81 şi îţi voi înălţa cântări de iubire, scoţând în rătăcirea
mea prin această lume 82 gemete cu neputinţă de descris şi având mereu în
minte amintirea Ierusalimului, cu inima mereu înălţată către el, către