Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – I 61
capitolul al vii-lea
Despre păcatele copilăriei. Capriciile infantile
nu sunt nevinovate, ci sunt forme ale răului
11
Ascultă-mă cu bunăvoinţă, Dumnezeul meu! Vai de păcatele oamenilor!
Un om păcătos îţi spune acestea, fii îndurător cu el, căci tu l-ai zidit pe
el, dar nu şi păcatul din el.
Cine mi-ar putea readuce aminte păcatul copilăriei mele 36 ? Căci nimeni
nu este curăţit de păcat înaintea ta, nici măcar pruncul care n-a vieţuit pe
pământ decât răstimpul unei singure zile 37 . Cine să-mi înfăţişeze păcatul?
Oare nu la orice copil, oricât de mic ar fi el, pot observa faptele pe care
nu mi le mai amintesc despre propria mea pruncie?
Aşadar, prin ce păcătuiam eu la acea vârstă? Oare fiindcă plângeam căutând
cu nesaţ sânul matern? Dacă aş umbla astăzi cu o asemenea lăcomie nu după
sânul mamei, ci după hrana obişnuită a vârstei mele, pe bună dreptate aş fi
luat în râs şi hulit. Aşadar, încă de pe atunci făceam lucruri de neîngăduit,
dar, fiindcă nu puteam să-l înţeleg pe cel care încerca să mă strunească, nici
datina, nici buna chibzuinţă nu îngăduiau să fiu constrâns. Mai târziu, crescând,
ne dezbărăm de asemenea apucături, căci n-am văzut niciodată vreun
om întreg la minte să păstreze cu bună ştiinţă ceea ce este rău şi să arunce
ceea ce este bun. Era oare bine, fie şi pentru această fragedă vârstă, să cer prin
plânsete ceva care, dacă mi s-ar fi dat, mi-ar fi făcut rău, să mă revolt cu
duritate împotriva unor oameni liberi şi nesupuşi nimănui, de vârstă adultă,
împotriva propriilor mei părinţi şi a multora mult mai chibzuiţi decât mine,
pentru simplul fapt că nu se supuneau dorinţelor mele năzuroase, să-i lovesc
căutând să le fac un rău cât mai mare pentru că nu se conformau unor cereri
care, odată îndeplinite, mi-ar fi fost dăunătoare?
Astfel, nevinovată este la copii doar slăbiciunea membrelor, nu şi sufletul
lor 38 . Am văzut odată, şi l-am urmărit cu atenţie, un copilaş foarte gelos; el
nu putea încă să vorbească, dar, palid la faţă, îl ţintuia cu o privire întunecată
şi rea pe fratele său de lapte, care sugea alături de el. Lucrul acesta îl cunoaşte
toată lumea. Mamele şi doicile spun că vindecă această răutate prin nu ştiu
ce farmece. Este limpede însă că nu mai putem socoti nevinovăţie, atâta
vreme cât izvorul laptelui matern se revarsă din belşug, faptul de a nu-l suferi
lângă tine pe fratele tău, care are nevoie de singura hrană ce îl ţine în viaţă.
Suportăm cu îngăduinţă asemenea nedreptăţi nu fiindcă ar fi mici şi lipsite