Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XII 609
12
13
când mă aflu în prezenţa ta. Fă, te rog, să‐mi devină din ce în ce mai
limpede şi, în lumina acestui adevăr, să rămân cuminte la adăpostul aripilor
tale.
Mi‐ai mai spus 43 , Doamne, vorbind cu glasul tău puternic la urechea mea
lăuntrică, mi‐ai mai spus că tu ai creat toate fiinţele şi toate substanţele
care nu sunt ceea ce eşti tu, dar totuşi există; că de la tine nu‐şi primesc
fiinţa decât neantul şi mişcarea unei voinţe care se îndepărtează de tine – tu,
care eşti Fiinţa – şi se îndreaptă către fiinţe inferioare, căci o asemenea
mişcare este o nelegiuire şi un păcat; în sfârşit, mi‐ai mai spus că nici un
păcat nu‐ţi produce vătămare şi nu tulbură ordinea împărăţiei tale, nici
pe culmi, nici la temeliile ei. Acest fapt îmi este limpede când mă aflu în
prezenţa ta. Fă, te rog, să‐mi devină din ce în ce mai limpede şi, în lumina
acestui adevăr, să rămân cuminte la adăpostul aripilor tale.
Mi‐ai mai spus 44 , vorbind cu glasul tău puternic în urechea mea lăuntrică,
mi‐ai mai spus că nu este co‐eternă cu tine nici acea creatură pentru care
tu eşti singura plăcere, care, sorbindu‐te cu o neîntreruptă neprihănire,
nu‐şi arată niciodată şi în nici o parte a ei caracterul schimbător; care,
avându‐te mereu prezent, se ţine strâns de tine cu întreaga ei simţire şi nu
are de aşteptat nici un viitor, nu are nici un trecut de care să‐şi amintească,
nu suferă nici un fel de schimbare şi nici vreo desfăşurare în timp.
Dacă această creatură există, cât este ea de fericită agăţându‐se de fericirea
ta, fericită pe vecie de a fi locuinţa ta şi de a primi Iluminarea ta! Nu
găsesc nimic, după părerea mea, care să poată fi numit mai cu îndreptăţire
cerul cerului, care aparţine Domnului 45 , decât această locuinţă a ta, care
contemplă încântările tale fără să se ostenească să se îndrepte spre altceva,
acest spirit pur 46 , unit în deplin acord cu legătura statornică a păcii de
sfintele spirite, de acei locuitori ai cetăţii tale, care se află în spaţiul celest
de deasupra cerului nostru. 47
Din ceea ce am spus mai sus, să ia învăţătură orice suflet care rătăceşte
departe de tine, dacă îi este sete de tine, dacă lacrimile sale i‐au devenit
pâine, atunci când i se spune în fiecare zi: Unde este Dumnezeul tău? 48 dacă
cere şi doreşte de la tine un singur lucru, şi anume să locuiască în casa ta în
toate zilele vieţii lui. 49 Şi ce altceva, dacă nu tu eşti viaţa lui? Ce sunt zilele
tale, dacă nu veşnicia ta? Ce altceva decât veşnicie sunt anii tăi, care nu
au sfârşit, deoarece tu rămâi mereu acelaşi? 50 Această învăţătură să o ia acel
suflet, atât cât este el în stare să înţeleagă; să înţeleagă cât de departe se