11.01.2022 Views

Sfantul-Augustin_Confesiuni

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

confesiuni – I 59

10

rosturile eterne ale tuturor celor vremelnice şi lipsite de rost. Răspunde-mi,

Doamne, când te întreb, ai milă de nefericitul tău rob şi răspunde-mi: oare

copilăria mea a urmat unei alte vârste pe care am trăit-o înainte? Să fie aceasta

vârsta pe care am petrecut-o în pântecele mamei mele? Mi s-a spus câte ceva

în această privinţă şi am văzut eu însumi femei însărcinate. Dar ce a fost oare

înainte de aceasta, Dumnezeul meu, dulcea mea iubire? Aflatu-m-am eu în

altă parte sau am fost eu altcineva? Răspunde-mi tu, căci nu are cine să mă

lămurească: nici părintele meu, nici mama mea nu au putut, nici experienţa

altora, şi nici propriile amintiri. Sau mă vei lua în râs că-ţi pun asemenea

întrebări şi-mi vei porunci să te laud şi să te slăvesc doar în legătură cu lucrurile

pe care le cunosc?

Te slăvesc, Doamne al cerului şi al pământului 28 , şi te măresc cu recunoştinţă

pentru începuturile vieţii mele şi pentru copilăria mea. Eu nu mi le

mai amintesc, căci tu ai dat omului să priceapă vag ce a fost atunci, şi

doar privind la alţii, şi să pună temei pe părerile unei biete femei. Oricum,

este limpede că fiinţam şi trăiam încă de pe atunci şi căutam deja, către

sfârşitul copilăriei, să aflu semne prin care să fac cunoscute celorlalţi sentimentele

mele 29 .

De unde, Doamne, poate veni o astfel de vieţuitoare, dacă nu de la tine? Să

poată fi cineva creatorul propriei sale făpturi? Să existe oare vreun izvor undeva,

din care să se reverse spre noi fiinţarea şi viaţa, în afară de acela din care ne

scoţi la lumină tu, Doamne, tu, pentru care a fiinţa şi a vieţui nu sunt lucruri

diferite, deoarece fiinţa supremă şi viaţa supremă sunt una şi aceeaşi?

Tu eşti mai presus de orice şi nu te schimbi 30 , nu în tine se desfăşoară ziua de

astăzi, şi totuşi ea trece prin tine, căci în tine se află toate timpurile; acestea

nu şi-ar găsi parcursul dacă nu le-ai cuprinde în tine pe toate. Şi fiindcă anii

tăi nu au sfârşit 31 , un astăzi permanent sunt anii tăi, fără trecut şi fără viitor.

Iar prin acest astăzi al tău, câte din zilele noastre şi din zilele părinţilor noştri

nu au trecut şi nu şi-au primit măsura şi felul de a fiinţa 32 ! Şi câte altele nu

vor trece şi nu-şi vor primi şi ele măsura şi felul de a fiinţa! Tu însă rămâi

acelaşi 33 , şi toate cele de mâine şi cele din viitor le făptuieşti, la fel cum şi pe

cele de ieri şi pe cele din trecut tot în acest astăzi etern le-ai făptuit.

Dacă cineva nu înţelege aceste lucruri, ce pot eu face? Să se bucure totuşi

şi acesta şi să zică: Ce este aceasta? 34 Să se bucure chiar dacă nu înţelege

această taină şi să dorească mai degrabă să găsească un răspuns negăsindu-l

decât ca, găsind răspuns, să nu te găsească pe tine 35 !

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!