Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – XI 585
35
Admiţând deci că sunetul a putut fi măsurat în împrejurarea discutată mai
sus, imaginează‐ţi acum o altă ipoteză: un sunet începe să răsune, răsună
încontinuu şi uniform, fără nici o variaţie. Să‐l măsurăm în timp ce răsună;
căci, din clipa în care a încetat să mai răsune, va fi deja trecut şi nu va mai
exista ceva care să poată fi măsurat. Să‐l măsurăm deci imediat şi să‐i determinăm
o durată exactă. Numai că sunetul încă răsună şi nu poate fi
măsurat decât pornind de la începutul existenţei sale, adică din clipa în care
a început să răsune, şi terminând cu sfârşitul său, adică cu momentul în
care încetează să mai răsune. De fapt, ceea ce măsurăm este intervalul dintre
un anumit început şi un anumit sfârşit. Din această cauză, un sunet care
încă nu s‐a sfârşit nu poate fi măsurat, aşa încât să putem spune cât de lung
sau cât de scurt este; nu se poate spune nici dacă este egal cu altul, dacă este
simplu, dublu sau într‐un fel oarecare în raport cu alt sunet. Dar, odată
ajuns la sfârşit, el deja nu va mai exista. În ce chip ar fi deci cu putinţă să‐l
măsurăm? Şi totuşi, măsurăm timpul; dar nu‐l măsurăm nici pe cel care nu
există încă, nici pe cel care deja nu mai există, nici pe cel care nu se întinde
pe nici o durată, nici pe acela care nu are limite clare. Nu măsurăm, aşadar,
nici timpul viitor, nici timpul trecut, nici timpul prezent, nici timpul în
plină desfăşurare, şi totuşi măsurăm timpul!
Să privim acest vers: Deus creator omnium – „Dumnezeu, creator al tuturor
lucrurilor“ 98 ; el se compune din opt silabe, cele lungi alternând cu cele scurte.
Cele patru silabe scurte, prima, a treia, a cincea şi a şaptea, sunt simple în
comparaţie cu celelalte patru lungi, a doua, a patra, a şasea şi a opta 99 . Fiecare
din silabele lungi durează de două ori mai mult decât silabele scurte; afirm
acest fapt şi îl susţin; că lucrurile stau aşa o dovedesc limpede simţurile mele.
Atât cât pot să mă bizui pe simţuri, măsor o silabă lungă cu ajutorul uneia
scurte şi‐mi dau seama că cea lungă are o durată de două ori mai mare decât
cealaltă. Dar silabele se aud una după alta şi atunci, în cazul că prima este
scurtă, iar următoarea lungă, cum voi putea să o ţin pe loc pe cea scurtă şi
cum voi putea să o întrebuinţez ca unitate de măsură pentru cea lungă, ca să
aflu că aceasta din urmă are o durată dublă, de vreme ce silaba lungă nu începe
să răsune decât după ce silaba scurtă a încetat să se audă? Dar chiar şi
silaba lungă, oare o măsor cât timp este prezentă, atâta vreme cât doar odată
încheiată o pot măsura? Numai că, odată încheiată, ea este deja scursă.
Aşadar, ce măsor eu de fapt? Ce s‐a întâmplat cu silaba scurtă pe care o folosesc
drept măsură? Unde se află silaba lungă pe care o măsor? Amândouă au