Sfantul-Augustin_Confesiuni

confesiuni – I 57
8
9
trimiteai prin ele hrana prunciei, potrivit rânduielilor tale şi potrivit bogăţiilor
tale, pe care le răspândeşti peste tot, până la cea mai neînsemnată
făptură. Tu mi-ai dăruit şi faptul de a nu dori mai mult decât mi-ai dat,
iar celor care mă hrăneau le-ai dat dorinţa să-mi dăruiască ceea ce tu mi-ai
dat. Printr-un sentiment de grijă bine întocmit, ele voiau să-mi dăruiască
ceea ce primiseră de la tine din belşug. Şi socoteau un bine pentru ele
însele binele pe care-l primeam eu nu de la ele, ci, prin ele, de la tine.
Dumnezeul meu, căci de la tine vin toate cele bune, de la tine, Doamne,
vine toată mântuirea mea. Dar aceasta am înţeles-o mult mai târziu, când
m-ai strigat la tine, prin darurile pe care mi le-ai făcut înlăuntrul sufletului
şi în afara lui. Atunci însă, în zorii copilăriei, nu ştiam decât să sug
laptele mamei, să mă împac atunci când eram alintat, dar să plâng la orice
neplăcere pricinuită corpului meu, atât şi nimic mai mult 26 .
Apoi am început să râd, mai întâi în somn, iar apoi treaz fiind; aceasta mi
s-a povestit şi o cred, fiindcă acelaşi lucru îl observăm şi la ceilalţi copii;
însă nici despre această vârstă nu-mi amintesc nimic. Dar iată că, încet-încet,
am început să pricep unde mă aflu şi să vreau să-mi arăt dorinţele
către cei care puteau să mi le îndeplinească; totul era în zadar, deoarece
dorinţele mele se aflau înlăuntrul meu, iar ceilalţi se găseau în afară şi nu
erau în stare să pătrundă în sufletul meu prin intermediul vreunui simţ.
Şi astfel, cu ţipete şi cu mişcări dezordonate ale mâinilor şi picioarelor, mă
străduiam să emit puţinele semne 27 de care eram în stare, cât mai asemănătoare
dorinţelor mele; dar ele nu erau prea aproape de adevărul dorinţelor
mele. Iar dacă, fie neînţelegându-mă, fie ca să nu-mi facă vreun rău,
cei mari nu mi se supuneau, refuzând să-mi devină asemenea unor sclavi,
eu mă răzvrăteam împotriva lor plângând şi mă răzbunam pe ei. Am învăţat
că aşa se comportă copiii mici de la cei pe care am avut prilejul să-i
observ mai târziu, şi astfel am aflat cum am fost eu însumi mai mult de la
aceşti prunci neştiutori decât de la cei care, îngrijindu-mă şi hrănindu-mă,
au cunoscut îndeaproape aceste lucruri.
Dar iată că au trecut anii, copilăria mea este moartă, iar eu continui să trăiesc.
Dar tu, Doamne, nu numai că eşti pururi viu, ci în tine nimic nu moare
vreodată, pentru că tu ai fost înainte de începutul veacurilor şi înainte de
orice lucru care poate fi numit! Tu eşti Dumnezeul şi Domnul a tot ceea ce
ai creat, în tine se păstrează cauzele tuturor lucrurilor nestatornice, în tine
dăinuiesc originile neschimbătoare ale tuturor lucrurilor schimbătoare şi